RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

CEDO condamnă România pentru albirea torționarilor. Cum și-au bătut joc judecătorii români de România și de supraviețuitorii Holocaustului în anii ’90 (P)

Decizia de astăzi a CEDO privind încălcarea drepturilor supraviețuitorilor Holocaustului în contextul rejudecării proceselor pentru crime de război este o palmă adusă justiției din România care a călcat în picioare drepturi fundamentale ale evreilor români de pe teritoriul țării noastre. Albirea unor torționari și criminali de război condamnați în anii ’50 pentru crime de război și crime împotriva umanității, responsabili de persecuția evreilor în Pogromul de la Iași și nu numai, este un eșec al justiției și un afront adus memoriei victimelor Holocaustului.

Leonard Zăicescu (supraviețuitor al Pogromului de la Iași) și Ana Fălticeanu (supraviețuitor al deportărilor spre Transnistria), au sesizat CEDO privind modul în care justiția română de după 1990 a rejudecat cazul criminalilor Radu Dinulescu si Gheorghe Petrescu, șefi ai Secției a II-a a Marelui Stat Major care, alături de mareșalul Ion Antonescu, au comis crime împotriva umanității. În fapt, sistemul de justiție român post-decembrist a desființat prin rejudecare deciziile de condamnare a celor doi criminali judecați și condamnați de Tribunalele Poporului, înființate în 1945, invocând faptul că aceștia erau simpli executanți. Această scuză nu poate sta în picioare în încercarea de a  diminua responsabilitatea și de a arunca vina asupra altei națiuni pentru Holocaust, ori știm nivelul de brutalitate și ură prin care au acționat călăii conduși de Antonescu. Gheorghe Dinulescu a fost informator al Securității iar Gheorghe Petrescu era finul de cununie al lui Moruzov. Petrescu a fost atașat militar la Roma și Berlin iar Dinulescu a fost atașat militar la Stockholm și Helsinki, cel din urmă fiind în relații cu Abwehrul, care i-ar fi deschis un cont în Elveția.

Cazul Leonard Zăicescu şi Ana Fălticineanu vs. România, judecat de CEDO, a primit astăzi un verdict năucitor pentru justiția din țara noastră și a arătat, încă o dată, disfuncționalitatea acestui sistem dar și lipsa curajului și capacității de înțelegere a gravității Holocaustului, a Pogromurilor din România și urmările lor. Istoria nu poate uita și nu poate ierta crimele călăilor nazismului. Este inexplicabil cum, într-o democrație în dezvoltare, justiția română arată clemență față de torționarii și criminalii de război care au participat la Holocaust. Trebuie să ținem cont de faptul că deciziile Tribunalelor Poporului din anii 50 erau armonizate cu procese similare desfășurate în acea perioadă în toate statele europene unde au avut loc crime împotriva umanității instrumentate de sistemul nazist.

Mai mult, accesul reclamanților la dosarele cauzelor prin intermediul instanțelor a fost blocat inexplicabil iar acest lucru s-a întâmplat abia după intervenția Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Toată această înșiruire de evenimente au reprezentat o umilință și o traumă pentru reclamanți ca urmare a revizuirii faptelor stabilite din punct de vedere istoric și judiciar, revizuire care, în opinia lor, a reprezentat o negare a violenței motivate etnic ale cărei victime au fost în timpul Holocaustului.

  

Acest comportament inexplicabil și iresponsabil al unor instanțe din România prin revizuirea torționarilor și criminalilor de război contribuie la creșterea fenomenului de extremism, antisemitism și ură rasială în țara noastră,  riscă să creeze mecanisme de destabilizare instituțională și deteriorare a valorilor democratice de care încă ne bucurăm ca stat liber și european.

Alexandru Muraru,

deputat și președinte PNL Iași

Related posts

“Am decis astăzi să-mi depun candidatura la funcția de președinte al Organizației Județene PNL Iași” (P)

Redacția

Marius Ostaficiuc, președintele Organizației Municipale Iași al PSD și candidat la Camera Deputaților: Se împlinesc astăzi 102 ani de când, la Alba Iulia, se decidea unirea Transilvaniei cu România (P)

Redacția

Alexandru Muraru, după vizita oficială în Israel: ”Am văzut cu ochii mei locurile crimelor inimaginabile ale Hamas împotriva cetățenilor israelieni” (C.P)

Redacția
Încarcă...