News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Procurorii DNA și patru dintre inculpații din dosarul „Perla Negră” au atacat hotătârea judecătorilor prin care primarul Dumitru Pantazi a fost achitat!

Dosarul „Perla Neagră” continuă cu faza apelului, după ce procurorii DNA și o parte din cei inculpați au atacat soluția dată de judecătorii Tribunalului Iași. În urma acestei decizii, primarul Dumitru Pantazi, secretarul Mircea Zuzan și arhitectul șef al municipalității, Ciprian Prisecaru, au fost achitați, iar Emilian Oneață, Vasile Bodnar și Elena Serghiuță au primit condamnări cu amânarea executării pedepsei.

 

  

Cei din urmă și procurorii DNA au atacat decizia judecătorului de fond, astfel că imediat după ce va fi motivată hotărârea, la Curtea de Apel Iași va începe judecarea apelurilor declarate.

În acest dosar, Dumitru Pantazi este învinuit că ar fi favorizat societatea comercială Perla Neagră SRL care a construit o clădire pe o suprafață de teren concesionată de la Primărie. Procurorii au constatat că edilul șef a eliberat autorizația de construcție pentru această clădire fără a ține seama de prevederile procesului verbal de adjudecare a licitației prin care s-a atribuit acea suprafață de teren către Perla Neagră SRL. Practic, în documentul rezultat în urma licitației se prevedea una, iar în autorizația de construcție, alta.

Primarul Dumitru Pantazi este acuzat că ar fi avut la cunoștință aceste modificări, mai ales că a făcut parte și din comisia de licitație, procesul verbal al acesteia fiind semnat și de către el. Ancheta DNA vine ca urmare a unei plângeri formulate de către Aurel Mingiuc, din Iași, proprietarul unor spații comerciale din zona vale, învecinate cu cel reclamat.

Dacă în urma licitației s-a aprobat ca această construcție să fie făcută din lemn, la eliberarea autorizației s-a aprobat să fie făcută din cărămidă.

De altfel, aici insistă cel mai mult procurorii DNA. Aceștia au constatat din acte, că cererea pentru eliberarea autorizației de construcție a intrat în Primărie însoțită de un proiect pe lemn, iar la eliberare avea un proiect pe cărămidă. Asta deși, cea din urmă soluție tehnică nu a fost înregistrată ca fiind intrată în Primărie.

Related posts

CLP Ecoserv SRL se mută în sediul RAGCL

Răzvan Grecu

Furnizarea apei potabile este întreruptă în străzile 1 Decembrie 1918 (parțial) și Vasile Alecsandri (parțial) din Pașcani

Redacția

Șeful județului și placheta: Pantazi elogiat de Popa!

Diana Marcu
Încarcă...