RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Primul hotel de gheață din Europa de sud-est a fost construit în România

Primul hotel de gheață a fost inaugurat în iarna anului 2005/2006 și avea o capacitate de 16 locuri, impărțite in 8 camere duble. Pe lângă cele 8 camere hotelul mai avea în componență un restaurant și un bar. Totul în acest hotel este din gheață, iar paturile sunt acoperite cu blănuri de miel.

  

În iarna următoare proiectul a continuat și a fost extins de către organizatori, astfel în iarna anului 2006/2007 hotelul avea o capacitate de 12 camere dispuse în formă de cruce. Tot în acest sezon a fost construită în vecinătatea ansamblului prima biserică de gheață.

Blocurile de gheață folosite pentru construcția acestui obiectiv turistic sunt extrase din Lacul Bâlea, fiecare bucată tăiată are peste 40 de cm grosime și peste 1 m lungime, în medie au fost utilizate peste 2000 de astfel de cărămizi.

Proiectul a devenit în timp unul cu tradiție internațională, aici fiind cazați numeroși turiști străini. Începerea lucrarilor are loc in fiecare an la începutul lunii decembrie, iar construția poate fi văzută până în luna mai când se topește odată cu venirea primăverii.

Sursa: Stiati-ca-epistole.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Datornicii la stat scapă de penalităţi. Condiţia este să-şi plătească datoriile principale

Redacția

De ce nu au parte sinucigaşii de o slujbă de înmormântare? Cum se explică viziunea bisericii asupra gestului de a-ţi lua viaţa

Redacția

Motivul pentru care TIMPUL curge întotdeauna înainte. O cercetătoare australiană a venit cu o nouă explicaţie

Redacția
Încarcă...