News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primarul revine la sentimente mai bune. Propune reducerea prețului de facturare a căldurii, după ce s-a opus unei asemenea inițiative în luna februarie

La un an de zile de când a susținut creșterea prețului de facturarea a agentului termic către populație, primarul municipiului Pașcani revine la sentimente mai bune. El dorește cu orice preț să micșoreze tariful, asta după ce a constatat că situația multor clienți ai regiei este una foarte grea.

Din informațiile culese de reporterii noștri Dumitru Pantazi vrea să propună consilierilor locali chiar în această lună ca pășcănenii să plătească 225 lei pentru o gigacalorie furnizată de RAGCL, față de 265 lei. Diferența până la prețul cu care regia locală produce o gigacalorie, adică 322 lei, urmează să fie acoperită din bugetul local.

Primarul municipiului a ajuns la această decizie, după ce s-a confruntat cu foarte multe cereri din partea cetățenilor veniți la audiențe pentru acordarea de ajutoare la plata utilităților. Multe dintre acestea vizau obligații către RAGCL.

  

Un alt motiv este legat de scăderea numărului de beneficiari ai ajutorului de la stat pentru plata facturii la energie, asta după ce condițiile s-au înăsprit. Aproximativ 1.000 de persoane, clienți ai RAGCL ar fi pierdut ajutorul, iar veniturile la bugetul regiei au scăzut. Cu toate acestea, cu mari eforturi, cei din conducere au achitat la timp factura pentru gaz metan. Au făcut însă și o adresă către primar în care au cerut scăderea prețului de facturare către populație.

Subvenția integrală urmează să fie prevăzută în bugetul de venituri și cheltuieli de anul viitor. Am încercat astăzi să discutăm cu primarul municipiului despre această inițiativă, dar nu a fost posibil acest lucru. Edilul șef ne-a transmis că vom afla motivația demersului său în ședința de Consiliu Local.

Menționăm faptul că în luna februarie a acestui acestui an consilierii PNL  au depus la secretariatul legislativului local un proiect de hotărâre care prevede scăderea prețului de facturare a gigacaloriei cu 17%, adică în loc de 265 de lei să se factureze 220 de lei. Demersul acestora a găsit susținere în rândul celor din PDL și PP DD, dar cei PSD s-au opus.
  

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Primăria renunță la Zilele Municipiului Pașcani, pentru investiții! Parteneriat cu un privat

Marius Parteni

Reducerile de personal în administraţia publică locală se vor aplica diferenţiat

Redacția

Primăria achiziţionează servicii pirotehnice şi închiriază toalete ecologice pentru Zilele Municipiului

Ema Roman
Încarcă...