RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primarul Pantazi despre parcări:„Vom face una promoțională, dar nu știm unde”! Edilul șef știe că nu poate:„satisface sută la sută parcările”! deoarece:„parcul de mașini se înmulțește foarte, foarte mult și foarte repede”!

Primarul Dumitru Pantazi a fost ieri seară invitat la televiziunea sa favorită, acolo unde a discutat despre programele europene ratate de municipalitate și a răspuns la unele întrebări adresate de telespectatori.

 

O astfel de întrebare, ce l-a scos din scriptul emisiunii, l-a făcut pe edilul șef să se bâlbâie și să încurce sensurile cuvintelor, răspunsul său fiind mai degrabă o replică de stand up comedy, decât soluție la problema ridicată de telespectator.

  

Mai exact, Dumitru Pantazi a fost întrebat ce face, în mod concret, pentru a rezolva problema parcărilor din oraș. Luat pe nepregătite, primarul a dat în bâlbâială și a spus că a discutat cu colegii din Primărie și că dorește să facă o parcare supraetajată „promoțională”. Întrebat unde ar urma aceasta să fie amplasată, edilul șef nu a avut un răspuns coerent, transmițând celor interesați de subiect că este în căutarea unei locaţii „unde să permită terenul să poată fi amplasată o astfel de parcare”.

Moderator: „O altă întrebare din partea unui telespectator: Ce anume faceți, concret, pentru a rezolva problema cu parcările din oraș? Este într-adevăr o problemă, pentru că vedeți și dumneavoastră, mai ales în ultima perioadă, s-a înmulțit numărul de mașini în municipiu”

Primarul Dumitru Pantazi: „Din discuțiile pe care le-am purtat și cu cei din Primărie, ideea este…gândim eventual să amenajăm o serie de…, cel puțin promoțional o parcare etajată. Am văzut…am văzut, nu au venit cu o ofertă, dar am văzut, pare-mi-se la Roman am văzut o parcare de genul acesta ”.

Moderator: „Unde să fie amplasată?”

Primarul Dumitru Pantazi: „Sigur o să-i găsim o zonă unde să fie amplasată, unde să permită terenul să poată fi amplasată o astfel de parcare”.

Primarul Dumitru Pantazi a avut o replică savuroasă, tot în acest context, atunci când, cel mai probabil, pierzându-și șirul gândurilor, a transmis pășcănenilor că este conștient că nu va putea „satisface într-un procent de sută la sută parcările”. Iar explicația finală a lipsei parcărilor a pus cireașa pe tort, edilul șef spunând că „parcul de mașini se înmulțește foarte, foarte mult și foarte reprede”.

„Facem cărți funciare, deci nu am avut deloc cărți funciare când am preluat Primăria. Facem cărți funciare și acolo unde nu sunt declarate ca și spații verzi, să găsim…, să încercăm să amenajăm în continuare parcări pentru a satisface, nu zic sută la sută, pentru că va fi imposibil de satisfăcut sută la sută parcările, pentru că parcul de mașini se înmulțește foarte foarte mult și foarte reprede, iar zonele de parcare rămân în general aceleași”, este explicația primarului Dumitru Pantazi dată la televiziunea sa favorită.

În spirit de glumă, NewsPascani.com îi atrage atenția primarului Dumitru Pantazi, că parcările nu votează și că dacă își dorește să satisfacă ceva, îi indicăm să facă acest lucru cu doleanțele celor ce l-au votat, și nu numai. Cât despre înmulțirea parcului de mașini, această problemă se poate rezolva foarte ușor, prin sterlizare bolizilor.

Related posts

Un supermarket din Pașcani a crezut că decizIa de impunere, privind taxele și impozitele e greșită, din cauza sumei mici de plată

Răzvan Grecu

Trebuie să depozităm selectiv deșeurile, altfel plătim mai mult! Primăria obligată să amenajeze platformele de depozitare

Marius Parteni

Strada „Crinilor este închisă”, iar pe „M. Kogălniceanu” traficul este restricționat

Diana Marcu
Încarcă...