NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Primarul continuă negocierile cu ApaVital cu ușile închise. Un pășcănean a vrut să își achite consumul la apă, însă a fost ignorat

Continuă telenovela ApaVital și cetățenii nemulțumiți de modul de contractare. Astăzi, șeful ApaVital Ioan Toma, a avut o întâlnire cu edilul șef Dumitru Pantazi, discuțiile având loc departe de ochii presei, în biroul primarului.

 

O echipa Actualitatea TV care aștepta să discute cu Dumitru Pantazi pentru a afla noutățile, a auzit o parte din subiectele negocierilor. Se pare că a existat o tensiune mare între Dumitru Pantazi și Ioan Prisecaru, directorul PSA Pașcani, de față cu șeful ApaVital Iași, pe tema recepției lucrărilor de la Stația de Epurare. Edilul șef ar mai fi reproșat că societatea ieșeană nu a avut o strategie bună în discuțiile cu cetățenii, iar din acest motiv s-a creat un val de nemulțumire împotriva sa în municipiu.

  

Întrebat de reporterii noștri dacă dorește să transmită ceva după discuțiile de astăzi, Dumitru Pantazi a declarat că nu va face nici un fel de declarații presei și că mai are de purtat discuții cu ApaVital.

Tot astăzi, un pășcănean a vrut să își achite consumul de apă către ApaVital Iași însă a fost ignorat la sediul firmei. Cel în cauză este Ioan Radu, care s-a dus astăzi la sediul de pe strada Mihai Kogălnicenu să își achite factura la apă. Cum casieria instituției era închisă, omul a intrat pe cealaltă ușă la zona de birouri unde a încercat să găsească un răspuns. I s-a transmis faptul că nu îi poate încasa nimeni bani din cauza faptului că nu are un contract semnat cu societatea ieșeană. Ioan Radu a venit și cu o soluție a problemei: el le propune șefilor ApaVital un carnet al consumatorului unde să fie trecuți indecșii vechi cât și consumul de apă total cu mențiunea că reprezentanții societății pot intra oricând în locuințe pentru a verifica și sigila apometrele.

”Neavând încă un contract încheiat cu ei, eu stând la Blocul Moldova, am gândit și elaborat un carnețel al consumatorului în care am trecut indecșii vechi cât și consumul de apă. Eu m-am oferit să plătesc, pentru că sunt un cetățean bun, să nu fiu acuzat că am fost indiferent. Cu zâmbetul pe buze, foarte politicoși mi-au spus că asta este legislația. Le-am explicat că există și legislația care îl apără pe cetățean, le-am dat exemplu din Constituția României, dreptul la asociere, e un drept nu o obligație și de ce nu găsim o soluție ca toată lumea să fie împăcată și societatea lor să fie profitabilă și noi cetățenii să fim mulțumiți. Au spus că nu pot plăti pentru că nu am contract cu ei și că trebuie să facem Asociație de Proprietari”, ne-a declarat Ioan Radu.

Acesta i-a rugat pe cei de la sediu din Pașcani să își anunțe șefii de la Iași de soluția pe care el o propune și să ajungă la o înțelegere de principiu în acest sens. La final, bărbatul a fost trimis acasă fără răspunsuri clare la cele două probleme.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

   

 

 

 

Advertisements

Related posts

Lucrări în stand by la o stradă distrusă din municipiu

Ema Roman

Libertate de exprimare cu țârâita! Consilierii au dreptul la 3 minute să vorbească despre problemele cetățenilor

Marius Parteni

Opoziția despre faptul că Pașcaniul putea accesa fonduri europene prin PSA: „Se vrea să fim dependenți de alții!”

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site