Fostul operator local de apă și canalizare este de mai bine de 6 luni fără conducere administrativă și în continuare fără un obiect de activitate, iar judecătorii i-au refuzat printr-o decizie definitivă cererea de intrare în insolvență.
Aleșii locali au aprobat prin HCL 258 din 17 decembrie 2018 numirea unui nou Consiliu de Administrație provizoriu, după ce societarea funcționase din septembrie fără acest organism de conducere. Cele trei persoane desemnate provizoriu în decembrie anul trecut, au refuzat să semneze contractul de mandat, indicatorii și obiectivele acestuia.
Conform articolului nr.2 din documentul citat, primarul Dumitru Pantazi a fost împuternicit să semneze aceste documente, însă acesta a fost refuzat de către Elena Guzgă, actualul director al PSA, pe motiv că dorește să iasă la pensie. Alături de aceasta, din Consiliul de Administrație al PSA mai fac parte Irina Bucovanu și Irina Jitaru.
Totuși, după două luni de zile edilul șef nu a solicitat consilierilor locali numirea unui alt membru în Consiliul de Administrație de la Prest Serv Apa și nici nu a înștințat aleșii locali despre faptul că hotărârea adoptată de ei nu a fost dusă la îndeplinire.
În prezent, Prest Serv Apa are 6 angajați, salariile acestora fiind achitate din executările silite ale datornicilor societății. Reamintim că, societatea a încercat în două rânduri să intre în insolvență, dar instanțele au respins cererile PSA.