Viceministrul polonez de externe Arkadiusz Mularczyk a confirmat miercuri că guvernul de la Varşovia a transmis către „circa 50 de ţări” note diplomatice de informare asupra cererii pe care Polonia a adresat-o Germaniei să-i plătească reparaţii de război pentru al Doilea Război Mondial, relatează agenţiile DPA, EFE şi Agerpres.

Polonia cere Germaniei reparaţii de război pentru al Doilea Război MondialFoto: Bildagentur-online/Ohde / Alamy / Alamy / Profimedia
Potrivit oficialului citat, respectiva notă a fost remisă ţărilor „membre ale UE, NATO şi Consiliului Europei”, iar aceasta cuprinde „informaţii despre fundamentele de drept, raţiunile istorice şi morale (ale Poloniei) de a solicita Germaniei reparaţii de război”.
„Prin această notă informăm statul german, şi de asemenea partenerii noştri europeni, că declaraţiile despre responsabilitatea morală nu pot ţine loc unui acord just de plată a compensaţiilor, reparaţiilor şi returnării bunurilor culturale şi operelor de artă sustrase Poloniei, precum şi resurselor sale bancare”, a motivat ministrul adjunct polonez de externe.
„Numai aşa relaţiile noastre vor putea fi oneste în viitor şi reconcilierea noastră va fi reală, nu doar una de faţadă”, a completat el.
Polonia vrea 1.350 de miliarde de euro de la Germania
După ce a evocat ani la rând chestiunea reparaţiilor de război fără a avansa o sumă concretă,
» Citește continuarea pe pagina autorului


