RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Polițiștii pășcăneni vor verifica comercianții de petarde

Sezonul sărbătorilor de iarnă deschide şi seria acţiunilor prin care poliţiştii vor începe verificările privind legalitatea desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.

Vânzarea acestora va fi controlată de oamenii legii pentru a se stabili dacă comercianții îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a comercializa astfel de articole. Poliţiştii pășcăneni vor verifica în primul rând autorizaţiile celor care vând artificii. Singurele articole pirotehnice permise de lege sunt cele din categoria I. Din aceasta fac parte artificiile de pom, jerbe, lumânări de tort, focuri bengale, şerpi cu scântei şi granule scânteietoare. În această categorie intră şi jocurile de artificii pentru nuntă. Acestea pot fi însă aprinse numai de firmele autorizate. Nerespectarea legii atrage după sine sancţiuni contravenţionale și o pedeapsă de la 3 luni până la 1 an de închisoare. În cazul contravenţiilor, amenzile se ridică până la 7500 lei, iar pentru minorii sub 14 ani vor răspunde părinţii, aceştia urmând a fi sancţionaţi cu amenzi între 100-500 lei. Este interzisă comercializarea articolelor pirotehnice către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege – 16 ani. Fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 1 an.

 

  

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Niciun polițist n-a promovat selecția pentru educație fizică și autoapărare

Redacția

Activitatea IPJ Iași pe primele două luni din 2015: au fost aplicate 17.413 sancţiuni contravenţionale, 1154 permise de conducere suspendate. A crescut numărul cazurilor de evaziune fiscală

Redacția

Bărbat din Conțești înjunghiat de soție

Marius Parteni
Încarcă...