News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Patru parohii vacante pentru preoţii din Iaşi care vor să se transfere

Finalul lunii august aduce doar patru parohii vacante pentru preoţii din Eparhia Iaşilor care îndeplinesc condiţiile statuare de transfer. 

 

  

La finele săptămânii trecute, Arhiepiscopia Iaşilor a făcut pu­blică lista cu cele patru parohii, toate fiind declarate vacante începând cu data de 1 septembrie. Toate cele patru au biserică deja construită, însă două dintre ele nu au şi casă parohială. Este vorba despre cele mai mici, una din Protopopiatul Dorohoi, din localitatea Popeni, şi una din Protopopiatul Piatra Neamţ, din localitatea Mastacan.

Prima dintre acestea are arondat un număr de 99 de familii şi 233 de enoriaşi, în timp ce a doua are doar 62 de familii şi 110 enoriaşi. Celelalte două parohii sunt de dimensiuni medii, au casa parohială construită şi disponibilă, şi se află în Protopo­piatele Hârlău, localitatea Miletin, şi Săveni – localitatea Bădiuţi. Ambele au arondate 193 de familii, cu 550, respectiv 539 de enoriaşi. Cei care îndeplinesc condiţiile de transfer pot să îşi depună dosarul la sediul arhiepiscopiei, de pe Ştefan cel Mare.

Sursă: www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Incendiu de vegetație la Cristești

Redacția

Sute de colindători la Primăria Pașcani. Au fost răsplătiți cu dulciuri

Irina Gherasim

Chirii tot mai mari in orasele universitare.Deschiderea anului universitar se apropie,si in marile orase,a inceput goana dupa chirii

Redacția
Încarcă...