RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

Pantazi conferință de presă privată, doar cu televiziunea sa favorită: „PNL a făcut rezultat bun pentru că au votat toate celelalte partide cu ei”

Președintele PSD Pașcani, primarul Dumitru Pantazi a organizat în biroul său o conferință de presă la care a fost invitată doar televiziunea sa favorită. Înregistrarea video a ajuns apoi pe pagina sa de Facebook, însoțită de un mesaj de mulțumire adresat celor care au ieșit la vot pe 24 noiembrie.

„Mulțumesc cetățenilor care au ieșit la vot pe 24 noiembrie. Mulțumesc celor care au încredere în Partidul Social Democrat și au arătat susținere prin votul acordat candidatului PSD la prezidențiale pentru că a avut o guvernare bună, o guvernare curajoasă care a ținut România pe podium în permanență în privința creșterii economice”.

Dumitru Pantazi, președintele PSD Pașcani susține că rezultatul pe care candidatul PSD, Viorica Dăncilă, l-a obținut în municipiul nostru este unul bun. Edilul își argumentează afirmația susținând că scorul PNL a fost de 52,37% deoarece Klaus Iohannis ar fi fost votat de electoratul tuturor partidelor, în timp ce Viorica Dăncilă a fost aleasă doar de electoratul PSD.

„În condițiile în care candidatul PNL a avut votul tuturor formațiunilor politice care s-au înscris în turul I. Deci PSD-ul s-a luptat la Pașcani nu doar cu PNL-ul, ci și cu toate celelalte formațiuni politice. Dacă facem analiză, rezultatul pe Municipiul Pașcani este unul bun comparativ cu media pe țară și chiar pe județ, cu un procent de 47,63 la sută, iar cei din PNL Pașcani, cu tot cu voturile celorlalte formațiuni politice au obținut doar 52,37 %, sub media pe țară.” susține edilul.

  

Dumitru Pantazi nu a explicat însă și votul din turul I, atunci când toți competitorii electorali au participat, unde PNL s-a clasat în fața PSD, la Pașcani, tot cu aproximativ 4 procente. În urmă cu două săptămâni, PNL a obținut 30,23% în timp ce PSD doar 26,87%.

Related posts

Simulare vot: PP DD, PDL și PNL împotriva majorării taxelor și impozitelor. PSD poate lua hotărârea singur!

Răzvan Grecu

Alianta Lege si Ordine, un nou partid politic

Redacția

Orban, despre primarul care a făcut sex cu minore: Nu se mai fac dosare la securitate

Redacția
Încarcă...