Aproximativ 1.200 elevi ai Colegiului Tehnic ”Unirea” Pașcani îngheață în clase. În pofida promisiunlor autorităţilor, cu privire la funcţionarea centralelor termice, acestea nu au fost puse încă în funcţiune, decât etapizat.
Promisiunile administraţiei locale şi termenele avansate nu stau în picioare. Din informaţiile noastre, confirmate şi de surse din cadrul unităţii de învăţământ, elevii colegiului îşi desfăşoară activitatea în frig. Asta deși săptămâna trecută primarul Dumitru Pantazi anunţa că toate şcolile beneficiază de căldură.
“Toate instituțiile de învățământ din Municipiul Pașcani au căldură. Ultima lucrare, și cea mai complexă, a fost cea de la Colegiul CF ”Unirea” din Pașcani. Comisia formată din specialiști a făcut recepția la SRM – stația de reglare măsurare și s-a montat contorul pentru emitere agent termic”.
Ieri, cu ocazia turului doi al alegerilor, membrii secţiei de votare au resimţit din plin acest aspect. În faţa valului de acuze, cei din conducerea colegiului susţin că de lucrare se ocupă o firmă specializată.
Motivul ar ţine de o greşeală de proiectare a instalaţiei.