Omul de afaceri Ştefan Mandachi a vândut compania şi marca Spartan pentru 20,3 milioane euro, ”Am vândut companiile din Horeca şi Real Estate, care operau francizele Spartan, Hercule şi Hollywood Villas, inclusiv francizele BumBumBox, BIOtransylvania şi Regatto. Voi investi doar în industria educaţiei online şi în tehnologie”, declară Mandachi.
„Fondatorul Strong MND Corporation, Ştefan Mandachi, a vândut compania şi marca Spartan pentru 20,3 milioane euro. Cei mai mari francizaţi ai lanţului de restaurante Spartan devin, începând din această lună, principalii acţionari ai companiei Strong MND Corporation. Noii acţionari majoritari preiau operaţiunile reţelei, formată din 75 de restaurante, din care 43 se aflau deja în franciză. Procesul de transfer a fost iniţiat încă din luna mai a anului 2022, odată cu începerea procedurilor oficiale de evaluare în vederea vânzării, raport în urma căruia s-a stabilit suma de 15,5 milioane euro pentru compania Strong MND Corporation şi 4,53 milioane euro pentru marca Spartan. Transferul părţilor sociale a fost finalizat în ianuarie 2023, tranzacţiile însumând 20,3 milioane euro”, conform unui comunicat transmis News.ro.
Compania are peste 670 de angajaţi şi a ajuns în anul 2022 la o cifră de afaceri de peste 30 de milioane euro, din care 2,12 milioane euro reprezintă suma direcţionată către bugetul de stat sub formă de taxe.
» Citește continuarea pe pagina autorului

