Continuă seria de bâlbe administrative pe tema reabilitării Palatului Cantacuzino. Consilierii locali sunt chemați pentru a treia oară, în mai puțin de o lună de zile, pentru a revoca și adopta hotărâri privind proiectul prin care se dorește atragerea de fonduri europene pentru obiectivul citat.
Ședința extraordinară va avea loc mâine, iar pe ordinea de zi se află trei proiecte de hotărăre ce privesc reabilitarea Palatului Cantacuzino. Unul dintre ele revocă o hotărâre adoptată privind indicatorii tehnico economici ai investiției pe data de 6 septembrie, anul curent, într-o ședință de îndată.
Un alt proiect modifică și completează o hotărâre adoptată în 24 august, iar cel de-al treilea proiect modifică o hotărâre adoptată în anul 2016.
Cele trei proiecte nu sunt însoțite de documente din care să reiasă cine a greșit până acum, și mai ales dacă aceste gafe administrative pun în pericol obținerea finanțării europene pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino.
Reamintim că echipa condusă de primarul Dumitru Pantazi a început cu stângul procedura de accesare de fonduri europene, proiectul fiind respins în primă fază din cauza documentației întocmite greșit. Mai apoi, acesta a fost redepus și a fost declarat eligibil fără finanțare. În urma realocării de fonduri pe această axă, proiectul de reabilitarea a Palatului Cantacuzino a fost pus pe lista scurtă a investițiilor ce vor fi finanțate din bani europeni.


