Cancerul este o boală a cărei simptome sunt vizibile în fazele avansate, tocmai de aceea este importantă acordarea unei atenţii deosebite la următoarele simptome, care are putea anunţa un anumit tip de cancer, scrie CSID.
1. Scăderea neintenţionată în greutate
Potrivit Societăţii americane de cancer, unul dintre primele semne ale cancerului ar putea fi scăderea inexplicabilă sau neplanificată a 4-5 kilograme. Scăderea în greutate s-ar putea datora reducerii masei musculare şi slăbiciunii pe care o resimte organismul care încearcă să riposteze împotriva bolii. Acest simptom este un indicator bun în cazul cancerului pancreatic sau celui esofagian, potrivitCSID.
2. Modificarea inexplicabilă a tranzitului intestinal
Diareea, constipaţia, scaun modificat sau tulburări la nivelul stomacului asemănătoare celor din gripă – toate acestea sunt simptome care ar trebui verificate. Un alt semn este apariţia sângelui în scaun (aspectul sângelui poate varia de la roşu aprins până la roşu închis sau chiar negru). Deşi aceste simptome ar putea indica alte probleme ale tranzitului intestinal (polipi intestinali sau infecţii ale stomacului), ar putea fi şi semne ale cancerului de colon în stadiu incipient. Riscul de cancer colorectal este mult mai mare după vârsta de 60 de ani şi poate evolua mult timp fără simptome.
Sursa: descopera.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


