News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Opinii

Muzica și efectele sale….. Conspirația lui Sol!

Toată lumea e artistă. Și toți cunoaștem adevărul absolut și ce e mai bine pentru noi să facem în viață. Nehotărârea e un sentiment ambiguu care persistă chiar și atunci când știm ce vrem. Că așa e în natura noastră. Dar de cele mai multe ori acționăm impulsiv, dresați de invazia masei din jur, fără a ne păsa dacă e corect sau nu. Nici măcar nu ne chinuim să înțelegem lucrurile pe care le facem!

Instinctiv, ascultăm și muzică. Dar de ce? Greșesc uneori și cei care gândesc sau care au pretenția aceasta și acționează impulsiv în anumite împrejurări, chiar dacă corecția nu întârzie să apară. Consider că arta aceasta e manipulatoare. Îți pătrunde în creier și minte atât de tare, că devii dependent. Ajungi în momentul în care să nu poți fără ea, fie că dansezi, asculți sau cânți. În fond, ce ar fi viața fără sunet? O mută….

  

În privința muzicii pe care o ascultăm, e o problemă. MARE! Am reușit în ultimii 10-12  ani să strâng informații valoroase de la oameni valoroși, cu care să pot contra orice tentativă a creierului meu de a se prosti muzical. Interesant e faptul că deși consider imposibil să schimbi mentalități și gusturi chiar și cu cele mai pertinente argumente pro sau contra, există totuși indivizi care pot fi salvați.

Dau dovadă de o credință absurdă când afirm că omul nostru se poate trezi, că în fiecare individ incult și mizerabil de pe stradă există o posibilitate de a se informa cultural, dar eu încă mai cred în asta. Poate din cauza lui Puric, care laudă poporul (nu populația) atât de mult și crede cu tărie în el.

De fapt, omul are dreptate când afirmă că nu e vina poporului pentru gunoiul cultural în care se află, ci a celor care dau licențe unor emisiuni, a unor guvernanți nepăsători în fața valului de prostie și așa mai departe. Însă, pe alocuri e vina omului care nu își dorește evoluția. Acelui om de rând needucat, sapiensul care preferă berea și emisiuni ca noră pentru mama și care nu știe că Enescu e compozitor, omul cavernelor și cititorul de cărți care nu știe nici titlul imnului național.

Acolo e doar vina lui că nu a evoluat. Și cam așa e 50% din populația (nu poporul) țării. Ne naștem din ce în ce mai proști, iar cei care nasc nu doresc elucidarea misterelor culturale. Astfel, din părinți idioți vin copii idioți, apoi copiii lor vor avea copii mai idioți, asta până când ne vom ruga unul de altul pe stradă să semneze la bancă în locul nostru. Din toate formele pe care cultura le poate căpăta, muzica e cea mai întâlnită în rândul oamenilor.

Limbajul universal, înțeles de toți și nimeni, această vulgaritate expresivă pe care oamenii astăzi o numesc muzică, face, fie că vrem sau nu, parte din cultura și valoarea mondială. Sunetele coerente, versurile pline de emoție și trăire și elementele de limbaj expresiv în muzică nu sunt agreeate de producătorii și interpreții actuali, care își construiesc melodiile pe schelete false pline de impurități și mai au impresia că sunt artiști și muzicieni. Ori muzica se simte, se trăiește și se exprimă cântând de către un artist veritabil.  

Behăielile de pe scenele noastre nu au ce căuta. Dar ce poți cere fanilor lui Lady Gaga? Să asculte un Jim Morisson închis în cavoul propriilor greșeli, dar care a fost unul din cei mai mari poeți ai Americii; sau să își binecuvânteze urechile cu mari artiști ai noștri (Aurelian Andreescu, Angela Similea, Dona Siminică, Fărămiță Lambru) și să pună neuronii în tranzitul efectuării de transporturi necomerciale prin sinapse, rezultând astfel cultura și dezvoltarea encefalului? E greu de realizat când muzica este din ce în ce mai proastă.

Și ca să ajung la conspirație și să înțelegeți la ce mă refer am să spun atât: cheia Sol e prost folosită, și ca în multe alte domenii, lucrurile bune sunt utilizate prost. Dacă știa săraca Sol cam unde avea să fie folosită, nu se mai inventa! Pot spune că e o conspirație a notelor muzicale, pentru că eu cred că ele se așează singure undeva și scot „șlagărele” de astăzi.

Sau noi suntem atât de tembeli încât folosim mărețele note muzicale spre a ne vinde prostia? E păcat în fața lui Dumnezeu să ne batem joc de aceleași sunete cu care Mozart, Bach și alții au creeat un univers puternic, care va dăinui mii de ani. Asupra progeniturilor ascultătoare de unde sonore distorsionate, efectele sunt devastatoare și nemiloase. Riscăm să pierdem generații întregi de oameni din cauza manipulării pe care muzica o creează.

Nu știu de ce, dar din ce în ce mai puțini oameni sunt atrași de arta pură și reală. Asta poate fi un efect al artei de proastă calitate, care convertește omul simplu într-o piesă de puzzle, care îmbinată cu celelalte piese creează o definiție a prostiei și mediocrității. Eu cred că toate acestea sunt făcute pentru a ne face mai inculți și ușor de manipulat de către conducătorii țării și ai lumii. E cam așa: ”Băi Trăistariu, ia strânge-te tu de ce găsești, urlă nițel o Lie Ciocârlie și să facem un scandal cu drepturile de autor să vadă lumea cât de învechiți sunt cântăreții noștri de folclor.”

Asta se numește manipulare!  

Ca să nu menționez faptul că orice interpret care știe să scoată grandomania ascultătorului în evidență se îmbogățește (citez din …. găsiți voi: „ Solo…pentru cel mai mare, tare, bengos etc…..1000 de euro”).

Putem spune că muzica e un fenoment cu efecte pozitive pentru cei pe care o percep și cu efecte devastatoare pentru fanii lui Salam și Alex Velea. Nu cunosc toți artiștii, dar puteți face voi un top al vostru și să vedeți valorile muzicale la care vă raportați. Sunt cele mai bune și educative?

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Rezultatele la alegeri demonstrează clar că pășcănenii au vota în iunie pentru referendum!

Răzvan Grecu

Fără șantaj și amenințări, domnule edil!

Marius Parteni

De ce au pierdut PSD și Pantazi alegerile și cine urmează la conducere? Taberele s-au format!

Răzvan Grecu
Încarcă...