
Fragmentele din moaştele Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron au fost depuse la lăcaşul de lângă UMF.
Biserica „Sfinţii Mari Mucenici Teodor Tiron şi Teodor Stratilat“ din Iaşi (Sfinţii Teodori, în zona Bolta Rece) a primit în acest weekend un fragment din moaştele Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron de la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Episcopia Srem – Serbia. Acestea au fost aduse de starţul mănăstirii, Cleopa Stefanovici, cu binecuvântarea lui IPS Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi al PS Vasile, episcop de Srem. Fragmentele de moaşte vor fi depuse pentru închinare de acum în biserica ieşeană, la ceremonia din acest week-end participând şi părintele paroh Benone Dascălu, consilier al Sectorului agricol-silvic al Arhipescipoiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi enoriaşi.
Din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au participat şi pr. Marian Timofte, vicar administrativ, arhimandritul Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Trei Ierarhi“, arhimandritul Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, dar şi mai mulţi preoţi consilieri de la Centrul eparhial Iaşi şi preoţi de la alte parohii din oraş.
Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron a fost soldat în armata romană şi a dobândit cununa mucenicească în anul 306, în timpul persecuţiei pornite împotriva creştinilor de împăraţii romani Maximian şi Maximus. Biserica Sfinţii Teodori din Iaşi se află în spatele blocurilor de pe bulevardul Independenţei şi a fost construită în perioada 1750 – 1761 pe locul unei biserici mai vechi, ctitorie a marelui vornic Solomon Bârlădeanu şi a voievodului Istrate Dabija.

