
Hala din piața vale a fost reevaluată, iar acum valoarea ei este de 100 de ori mai mică decât cea stabilită inițial. Această modificare urmează să se resimtă și în taxele pe care le plătesc comercianții, odată cu noul cod fiscal.
În urma sesizărilor primite de administrația locală din partea celor peste 30 de persoane care plătesc chirii în hală, edilii locali au chemat un evaluator pentru a stabili valoarea reală a clădirii. Se numește Denes Tania Iuliana, iar din primele date furnizate de către aceasta, costul real al clădirii ajunge la 2 milioane de lei. Raportul final, însă, va fi prezentat la începutul săptămânii viitoare.
“Doamna evaluator s-a prezentat la Paşcani, la hala din piaţa vale, a făcut toate demersurile necesare legale pentru a prezenta un raport de evaluare a acestei construcţii. Zilele trecute, la audienţe au venit mai multe persoane din hală care au ridicat problema unei taxe imense venite de la Finanţele Publice Locale, odată cu modificarea noului Cod Fiscal. Într-adevăr valoarea clădirii era foarte mare. Din primele informaţii pe care le avem până la finalizarea raportului, ar rezulta că de la suma iniţială s-ar ajunge undeva la 1,2 milioane maxim. După primirea raportului vom solicita Consiliul Local să se întrunească şi vom propune un proiect de hotărâre pentru modificarea taxelor, a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Paşcani.
Cum Noul Cod Fiscal prevede ca din acest an, cel care închiriază un bun public să plătească și impozitul aferent, la Pașcani s-a ajuns la o situație aberantă în care comercianții sunt aduși, practic, în pragul falimentului.
Practic, din acest an, aceștia trebuie să plătească cu aproximativ 50 % mai mult pentru un metru pătrat, față de anul trecut. O sumă imensă pentru cifra lor de afaceri.
Situația ar urma să fie schimbată printr-un proiect de hotărâre ce va fi supus spre dezbatere imediat după ce evaluatorul va încheia raportul final.


