RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Comercianții din piețele orașului, invitați să-și expună problemele cu care se confruntă

Comercianții din cele două piețe din municipiul Pașcani sunt invitați la o discuție pe marginea problemelor pe care le întâmpină. Invitația este lansată de consilierul local Marius Pintilie.

 

  

 

În acest sens, alesul local îi invită pe toți aceștia la o întâlnire care va avea loc mâine, de la orele 14.00, în sala Arcadia a Casei de Cultură. “Am făcut o invitație atât pentru comercianții din piața vale, cât și pentru cei din piața din deal, mâine la ora 14.00, în sala Arcadia a Casei de Cultură, îi așteptăm să îi întrebăm ce probleme au referitor la activitatea pe care o desfășoară în piață. Am avut o problemă în ceea ce privește acea taxă de folosință, dar am înțeles că sunt promisiuni din partea Primăriei că lucrurile se vor rezolva”,  a declarat Marius Pintilie, consilier local.

Scopul principal pentru care va avea loc această întâlnire este faptul că piața din zona vale, și în special hala, vor fi complet modificate, motiv pentru care este important să se știe cum vor comercianții să arate în final. De altfel, ei sunt singurii care cunosc problemele în locul unde petrec toată ziua, și ar putea să și aducă sugestii pentru rezolvarea lor.

“Ținând cont că anul acesta s-au bugetat bani pentru proiectarea piețelor, mai ales pentru piața din vale, este foarte important ca cei de acolo să ne spună ce probleme întâmpină în activitatea de zi cu zi. Cred că acele probleme ar trebui să ajungă la proiectant, iar el să țină cont atunci când realizează proiectul de ansamblu pentru piața vale. Ăsta este scopul întâlnirii și aștept din partea lor să vină să ne spună ce fel de probleme au, referitoare la aprovizionare, la clienți, la alei de circulație, orice. Cred că ei știu cel mai bine ce se întâmplă acolo, noi putem doar să ne interesăm. Adevărul poate fi obținut cel mai ușor și cel mai corect, din partea lor”, a mai spus Marius Pintilie, consilier local. 

Comercianții din ambele piețe agroalimentare din zona deal și vale a orașului sunt așteptați mâine în sala Casei de Cultură, unde vor sta de vorbă cu Marius Pintilie și alți membri din echipa sa. 

 

Related posts

Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță lansarea fiideajutor.ro – platforma faptelor bune!

Redacția

Trei centre comunitare pentru mamele tinere din mediul rural

Redacția

CNSU a actualizat lista statelor cu risc epidemiologic crescut. Marea Britanie rămâne în zona roșie

Redacția
Încarcă...