News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Marius Pintilie (PNL): „Dacă asta e tot ce poate primarul Pantazi, e grav!” (VIDEO)

Liderul opoziției din Consiliul Local crede că municipiul Pașcani se îndreaptă într-o direcție greșită sub comanda primarului Dumitru Pantazi. Investițiile scăzute și faptul că municipalitatea stă în conturi cu peste 9 milioane de lei, sunt motivele care l-au determinat să facă afirmația.

În condițiile în care municipiul suferă din lipsa investițiilor și nevoile sunt mari, Primăria are în conturi la capitolul dezvoltare peste 9 milioane lei. Opoziția din legislativul local consideră că intenționat primarul nu folosește banii pentru investiții, în așteptarea anului electoral. „Dacă asta e tot ce poate primarul Pantazi, e grav! Municipiul are nevoie de investiții, de dezvoltare, de o altă viziune. Din păcate suntem condamnați să acceptăm o asemenea situație”, a spus Marius Pintilie, președintele PNL Pașcani, după ședința Consiliului Local de ieri.

Pe ordinea de zi a acestei ședințe a fost proiectul cu privire la aprobarea contului de execuție bugetară la șase luni de zile. Potrivit datelor Primăria a reușit să cheltuie abia 10% din banii alocați pentru investiții. Veșnica reacție a primarului este: „procedurile de achiziție se desfășoară foarte greu”.      

  

Precizăm faptul că de trei ani de zile Primăria are în conturi foarte mulți bani pentru investiții dar nu reușește să îi investească.

 

{youtube}8PRsOIjNQy0{/youtube}

 

Related posts

Mașinile cu emisii zero vor primi numere verzi

Redacția

Cod portocaliu de ninsori și viscol emis de meteorologi pentru întreaga țară!

Redacția

Centrul municipiului Pașcani va fi închis de Ziua Copilului, în perioasa 31 mai-1 iunie

Marius Parteni
Încarcă...