Liderul PNL Pașcani a criticat în această după amiază demersul inițiat cu scopul de a identifica soluții pentru viitorul RAGCL Pașcani. El crede că în spatele propunerii consilierului Sorin Olariu stă primarul municipiului, care dorește să scape de regia de termoficare la fel cum a procedat și cu ApaVital.
Marius Pintilie este de părere că la momentul de față discuțiile despre viitorul RAGCL sunt inutile, în condițiile în care tocmai șefii Primăriei au susținut proiecte care au adus pierderi societății. Este vorba despre hotărârea prin care se modifica prețul de producere a gigacaloriei, pe motiv că edilul local nu a studiat atent anumite documente. ”Primarul este vinovat de situaţia RAGCL. În loc să analizeze, atunci când a trebuit, atent solicitările celor de la regie a ținut documente în secretariat. Acum l-a inventat pe Sorin Olariu, pentru face această comisie, care să facă ce? Să propună insolvența și să trimită acasă conducerea societății? Este o mascaradă, demers de imagine de pe urma căruia domnul primar profită. PNL nu face horă cu Olariu și Pantazi pe acest subiect”, a declarat consilierul Marius Pintilie, președintele PNL Pașcani.
Liberalii au susținut că decizia este în curtea PSD. ”Ei dețin puterea și majoritatea în Consiliul Local. Noi am propus măsuri care să ajute regia, nu azi, ci de foarte mult timp. Dar domnul primar s-a împotrivit. Am cerut să crească subvenția de la bugetul local pentru ajutorarea populației, ni s-a spus că nu sunt bani. Nici pierderea indusă nu a fost asumată de șefii Primăriei, atunci când s-a discutat în CL. Am făcut comisie de analiză a activității, tocmai pentru a identifica soluții, dar consilierii PSD au încercat să blocheze inițiativa și au refuzat acest lucru. Astăzi când am ajuns la comisia de lucru nu era nici un consilier local din partea PSD, cu excepția doamnei viceprimar care îl substituie pe primar”, a adăugat Pintilie.
Cât privește acțiunile primarului Dumitru Pantazi în susținerea societăților din subordinea CL, liderul opoziției a menționat că este dezinteresat și nu are soluții.
Reacția PNL a venit în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul formațiunii politice în această după amiază.
{youtube}WkPq2HzxwIo{/youtube}


