RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Marius Bodea: Îl provoc pe Mihai Chirica la o dezbatere publică despre calitatea aerului din oraş

Marius Bodea, deputat PNL Iaşi: Mihai Chririca, un laş care se ascunde în spatele unor comunicate de presă. Îl provoc la o dezbatere publică despre calitatea aerului din oraş. Oriunde, oricând!

 

  

„Mihai Chirica este un primar iresponsabil, care trăieşte într-o realitate paralelă, rupt de nevoile şi problemele comunităţii. Deşi Iaşul este cel mai poluat oraş din România, iar ieşenii sunt expuşi la îmbolnăvire în fiecare zi din ultimii 8 ani, iar asta din cauza faptului că nu s-a întreprins nicio măsură pentru reducerea poluării, primarul Mihai Chirica, ca un laş, se ascunde în spatele comunicatelor de presă şi se oţăreşte la oricine îi atrage atenţia că nu face nimic!”, arată deputatul Marius Bodea după ce ieri, edilul Iașului a ironizat afirmațiile parlamentarului liberal  privind poluarea din oraș.  

„Îl provoc la o dezbatere publică despre calitatea aerului din oraş. Oriunde, oricând!”

„Îi solicit domnului prim-ministru Tudose să trimită Corpul de Control al Primului-Ministru la Primăria Municipiului Iaşi[1] pentru a verifica punerea în aplicare a legii calităţii aerului înconjurător (Legea nr.104/15.06.2011) şi respectarea reglementărilor din cadrul Sistemului Naţional de Evaluare şi Gestionare Integrată a Calităţii Aerului”, a mai spus Bodea într-un comunicat de presă.

„Iaşul are un primar cu o leafă de 3000 euro care, în 2 ani, nu a rezolvat NIMIC din ceea ce a promis ieşenilor când a candidat!

Au trecut 2 ani de când este primar şi cea mai mare “realizare” cu care se împăunează este că a făcut un ÎMPRUMUT de 15 mil. euro pentru achiziţia unor autobuze, în condiţiile în care alte oraşe, cum e Clujul, au accesat fonduri europene şi elveţiene pentru modernizarea transportului public.

Au trecut 2 ani de când Mihai Chirica e primar şi:

– PUG-ul încă nu este gata;

– poluarea în Iaşi este încă o problemă stringentă;

– traficul în oraş este încă sufocant;

– Primăria este în continuare opacă şi lipsită de transparenţă;

– problema câinilor comunitari nu a fost rezolvată;

– a pierdut toate proiectele europene;

– a păstrat şi extins reţeaua clientelară care căpuşează instituţiile din subordinea Primăriei (Salubris, cu prietenul domniei sale care ia contracte pe bandă rulantă);

– nu a fost în stare nici măcar să proiecteze un drum către Aeroport, dar organizeaza evenimente prăfuite în care inagurează o cameră care, chipurile, îi ajută pe ieşeni să se întoarcă “acasă”…De asta au nevoie ieşenii plecaţi în străinătate? De festivisme de 2 lei? Aeroportul a ajutat la modul concret mii de ieşeni să vină acasă şi a ajutat Iaşul să de dezvolte, iar primarul Chirica nu e în stare nici măcar să facă un drum de acces nou…

– este, în continuare, prizonierul mafiei imobiliare din oraş şi la degetul mic al unui şantajist, condamnat penal pentru şantaj.

TOATE informaţiile prezentate în comunicatul de presăsunt REALE! Planul de Calitate al Aerului a fost respins de Agenţia de Mediu. Suntem sigurul oraş din ţară care a rămas cu problema poluării NEREZOLVATĂ!”, mai precizează Marius Bodea.

Comunicatul de marți al Primăriei

Conducerea Primăriei Municipiului Iași respinge categoric afirmațiile publice ale unui membru PNL cu funcție de conducere cu privire la poluarea aerului din municipiul Iași. Conducerea Primăriei Municipiului Iași consideră că declarațiile membrului PNL nu reprezintă decât un nou joc de imagine politicianist care poate pune într-o lumină negativă comunitatea ieșeană. În loc să depună eforturi pentru a justifica sumele uriașe primite de la casieria Parlamentului României, membrul PNL demonstrează, încă o dată, că nu a făcut și nici nu intenționează să facă nimic pentru comunitatea ieșeană.

Pentru informarea corectă a ieșenilor, conducerea Primăriei Municipiului Iași face următoarele precizări:

– În prezent nu este declanșată nicio procedură de infringement pentru România din cauza poluării.

– Primăria Municipiului Iași nu gestionează activitatea industrială din oraș și nu administrația locală înmatriculează mașinile din municipiul Iași, cum nu este responsabilă pentru montarea centralelor termice de apartament.

– Primăria Municipiului Iași a susținut și susține în continuare sistemul centralizat de încălzire al Iașului, fiind primul oraș din România care a implementat cu succes un proiect care reduce, cu procente cuprinse între 68% și 100%, emisiile de oxizi de sulf, oxizii de azot și de mercur. Ca urmare, Iașul este primul oraș din România cu un nivel de poluare sub limitele impuse de reglementările de mediu în vigoare și de cele referitoare la metalele grele.

– Primăria Municipiului Iași a semnat contractul pentru achiziționarea de 88 de autobuze noi, de ultimă generație. Membrul PNL uită că reprezentanții propriului partid din Consiliul Local Iași au votat împotriva programului de modernizare a transportului public.

– În prezent, Planul privind calitatea aerului în municipiul Iași este finalizat și este în dezbatere și analiză la Agenția pentru Protecția Mediului Iași. După această analiză, Planul va fi supus dezbaterii plenului Consiliului Local al Municipiului Iași și adus la cunoștința tuturor ieșenilor.

– Primăria Municipiului Iași a inițiat și derulează un program de plantare a 40 de hectare de pădure. De asemenea, municipalitatea investește constant în modernizarea și extinderea spațiilor verzi din oraș.

– A fost finalizată dezbaterea publică a Regulamentului referitor la respectarea condițiilor de protecția mediului în timpul executării lucrărilor de construcții în municipiul Iași.

– Eforturile depuse în ultimul timp de Primăria Municipiului Iași pentru reducerea poluării au avut rezultate concrete. Potrivit informării aferente lunii iunie privind evoluția calității aerului, informare realizată de Agenția pentru Protecția Mediului Iași și care este publică, la niciuna din stațiile de monitorizare a calității aerului din Iași nu au mai fost înregistrate depășiri ale indicilor de poluare monitorizați. Informarea este disponibilă și aici: http://www.anpm.ro/…/A…/ed48bb9d-721d-4c91-87ea-80c736f61dab

„Obiceiul domnului parlamentar PNL-ist de a copia ca la școală și a-și asuma ideile și proiectele altora, în special ale mele, nu încetează să mă surprindă. De fiecare dată când eu, alături de colegii mei din Primăria Municipiului Iași, prezentăm vreo idee sau vreun proiect serios și concret, domnul politician și le asumă, într-o încercare permanentă de a «descoperi apa caldă». Noi facem lucruri concrete pentru reducerea poluării, modernizăm transportul public, plantăm copaci, investim în termoficarea centralizată nepoluantă, facem ordine în activitatea de construcții și facem în permanență demersuri pentru construirea șoselei de centură a Iașului. În loc să ne dea «idei» pe care noi deja le-am aplicat, domnul PNL-ist ar trebui să își canalizeze eforturile în zona sa de atribuții, cea parlamentară, și să lupte, de pildă, pentru o lege prin care transportul greu să fie redus, dacă nu eliminat din orașele României”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Sursa www.reporteris.ro

 

 

Related posts

Trafic restricţionat pe strada Mihail Kogălniceanu! Se plombează!

Ema Roman

Ghid pentru educarea populaţiei în ceea ce priveşte conţinuturile generate de AI

Redacția

Primarul care căsătoreşte fără eşarfa tricoloră îşi pierde mandatul pe loc

Redacția
Încarcă...