De câteva zile au fost reluate lucrările de reabilitare a străzii Nicolae Iorga din Paşcani. Utilajele au fost aduse în teren pentru intervenţia la partea de canalizare pe panta Mârzasca, până în zona Hotelului Central, unde va fi refăcut şi terasamentul.
“Încă de anul trecut acolo s-a lucrat la alimentarea de apă şi canalizare. Proiectul este de 1, 6 milioane de lei, cei de la Conest, alături de cei de la Construcţii Hidrotehnice au câştigat lucrarea. Va fi covor asflatic şi se vor face şi trotuarele, a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Paşcani.
Astăzi, în timpul lucrărilor, muncitorii au rupt un branşament, motiv pentru care a fost necesară sistarea alimentării cu apă pentru un număr de 30 de case din zonă. După aproximativ 30 de minute, problema a fost rezolvată parţial.
“Constructorul care realizează reabilitarea străzii a rupt un branşament, cu ocazia lucrărilor din cadrul proiectului Primăriei Paşcani, provocând o pierdere de apă. În jurul orei 12.30 s-a întrerupt furnizarea apei pentru un număr de 30 case în vederea efectuării reparatiei, care este făcută de societatea care a cauzat-o. După circa jumătate de ora s-a izolat doar branşamentul rupt şi s-a reluat furnizarea apei la celelalte gospodării rămânând că societatea în cauză să asigure şi repararea branşamentului afectat”, conform purtătorului de cuvânt al operatorului ApaVital.
Reamintim faptul că în luna septembrie a anului trecut, administraţia locală a încheiat un contract în valoare de 1,6 milioane de lei, cu asocierea formată din Conest S.A. și Construcții Hidrotehnice S.A, pentru reabilitarea străzii Nicolae Iorga din municipiul nostru.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


