News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Lucrări de criză pe drumurile comunale din Ruginoasa. 9000 de puieți vor fi plantați în localitate

Lipsa fondurilor la bugetul local a determinat autoritatea din comuna Ruginoasa să recurgă la o măsură de criză pentru a reabilita drumurile comunale, ce aparțin localității. Vorbim de cele care nu au încă asfalt, dar sunt pietruite.

 

La votarea bugetului pentru anul în curs a fost prevăzută suma de 7500 lei pentru reabilitarea lor. Astfel, cu acești bani sunt îndreptate drumurile cu ajutorul unui utilaj cu lamă, iar ulterior sunt compactate.”Din puținii bani ăe care îi avem, mai exact 7500 lei, am ales să îndreptăm drumurile după care se la compactăm. Asta putem face acum, din lipsa fondurilor. Sperăm ca la o viitoare rectificare bugetară să primim ceva bani pentru infrastructură”, ne-a declarat Dănuț Nechifor, viceprimarul comunei Ruginoasa.

  

 

Lucrările de primăvară din comună continuă mâine cu acțiunea de plantatr puieți, lcare vor participa beneficiari ai ajutorului social și elevi ai școlilor din localitate. Puieții vor fi plantați pe marginea drumurilor comunale și în zona iazului Cazan.  

Related posts

Suburbiile Boșteni, Sodomeni și Gâștești afectate de furtuna de vineri. Comisie de la prefectură pentru evaluarea pagubelor

Oana

Planurile parcelare pentru tarlalele afectate de coridoarele de expropriere în vederea realizării obiectivului de investiție „Drum de mare viteză Ploiești – Pașcani”

Oana

WI-FI gratuit în zece zone din Municipiul Pașcani

Redacția
Încarcă...