Ziua 287 de război în Ucraina. GÂNDUL vă prezintă cele mai importante evenimente ale zilei. Statele Unite afirmă că nu au „permis” Ucrainei să lanseze atacuri în interiorul Rusiei, după ce Kievul a lansat mai multe drone asupra infrastructurii de pe teritoriul rus.
UPDATE ora 13:00 – Sursă ucraineană: 14 drone iraniene, doborâte în Ucraina noaptea trecută
Armata ucraineană susține că în cursul nopții a doborât 14 drone fabricate în Iran și folosite de ruși pentru a ataca ținte din Ucraina.
Forțele armate ucrainene au doborât 14 drone de atac de fabricație iraniană în noaptea de marți spre miercuri, a anunțat armata, potrivit CNN, citat de Mediafax.
„În cursul zilei trecute, trupele noastre au doborât 14 drone Shahed 136, 1 Orlan și alte 2 drone pe care nu le-am identificat încă”, se arată în postarea AFU.
Informația nu a putut fi verificată din surse independente.
Marți, un oficial occidental a declarat pentru CNN că Rusia a „rămas fără” drone de atac iraniene în ultimele săptămâni, dar Kremlinul anticipează o „reaprovizionare”.
UPDATE ora 11:00 – 49 de cadavre ale unor militari ucraineni, recuperate de autoritățile din Ucraina
Ucraina a recuperat cadavrele unor militari uciși în timpul luptelor cu rușii.
» Citește continuarea pe pagina autorului


