News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Liceul Tehnologic “Mihai Busuioc” a sărbătorit zilele şcolii

Ca în fiecare an, şi de data acesta, Liceul Tehnologic “Mihai Busuioc” a sărbătorit zilele şcolii. Astăzi a fost ultima zi din programul manifestărilor dedicate celui al cărui nume îl poartă unitatea de învăţământ.

 

  

 

 

 

 

Cei 34 de ani de existenţă ai şcolii au fost marcaţi prin intermediul a numeroase activităţi pregătite de către profesorii şi elevii acesteia.

Programul manifestărilor a inclus şi o slujbă de pomenire a scriitorului Mihai Busuioc. Ca şi element de noutate, anul acesta a fost dezvelită o plachetă comemorativă a acestuia, supranumit patron spiritual al şcolii.

“În fiecare an, la începutul lunii noiembrie, şcoala nostră sărbătoreşte zilele şcolii. Sunt activităţi ample dedicate împlinirii celor 34 de ani de existenţă ai şcolii, dedicate patronului nostru spiritual, Mihai Busuioc, dar şi lui Mihail Sadoveanu, cel care a fost supranumit de critica literară Ceahlăul Prozei Româneşti. Este un moment aniversar pentru şcoala noastră iar anul acesta am dezvelit o plachetă comemorativă dedicată lui Mihai Busuioc, a declarat Elena Panţiru, director Liceul Mihai Busuioc Paşcani.

Toţii elevii s-au implicat cu entuziasm în momentele literare, artistice, de dans, muzică şi estetică, marcând astfel zilele şcolii în care învaţă.  

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Niciun elev din județul Iași nu a obținut media 10 la Bacalaureat, sesiunea de toamnă

Redacția

Cîţu: Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, este clar că vom deschide şcolile pe 8 februarie

Redacția

O nouă ediție a concursului de matematică „Nicu T. Șerban”. Școala a mai pierdut un profesor

Oana
Încarcă...