
Masuri pentru buna gestionare a eliberarilor de pasapoarte din perioada de vara. Noua lege privind prelungirea termenelorpasapoartelor electronice a fost adoptata si se afla la promulgare.
Luni, 11 iunie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o videoconferinta cu prefectii, precum si cu sefii serviciilor de pasapoarte si inmatriculari de la nivelul intregii tari.
Principala tema de discutie a fost legata de modul de organizare a activitatii pentru perioada de vara, astfel incat sa se evite aglomerarea la ghiseele de eliberare a documentelor de calatorie sau a permiselor de conducere/certificatelor de inmatriculare.
Cu acest prilej, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a facut o informare asupra stadiului proiectului de act normativ pentru modificarea legislatiei privind pasapoartele, subliniind ca acesta contine cel putin doua reglementari care ar trebui sa conduca la reducerea aglomeratiilor:
“Noua lege prevede prelungirea termenului de valabilitate a pasaportului electronic de la 5 la 10 ani, insa cea mai importanta schimbare este aceea ca pasapoartele simple temporare (cele cu valabilitate de 1 an) se vor elibera in termenul de 3 zile numai atunci cand exista o urgenta dovedita. Altfel, termenul de eliberare este acelasi ca in cazul celui electronic. Aceasta modificare va determina ca un numar cat mai mare de cetateni sa opteze pentru un pasaport electronic cu o durata mai mare de valabilitate si sa nu mai avem acelasi numar mare de solicitari in fiecare an”, a declarat ministrul Carmen Dan.
Legea se afla in prezent la promulgare, urmand ca apoi sa fie publicata in Monitorul Oficial. Intrarea in vigoare se va face in 30 de zile de la publicare, fapt pentru care, pentru prima parte a verii se impun si alte masuri administrative care sa evite aglomeratiile la ghisee.
articolul integral pe www.bzi.ro


