News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

ÎPS Teodosie contestă în instanţă decizia de carantinare şi cele trei amenzi primite pentru că nu a respectat carantina

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, va contesta decizia de carantinare, care i-a fost aplicată după ce a revenit săptămâna trecută din Iordania, ţară aflată în zona roşie. De asemenea, ÎPS Teodosie va contesta cele trei amenzi primite în cursul zilei de luni, relatează News.ro.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au anunţat, marţi, că Înalt Prea Sfinţitul Teodosie va contesta decizia de carantinare, iar acţiunea de contestare va avea loc la o instanţă din Bucureşti.

De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului va contesta şi cele trei amenzi primite în cursul zilei de luni, în valoare de 1.000 de lei fiecare, la o instanţă din Constanţa.

Arhiepiscopia Tomisului a anunţat, luni seară, că ÎPS Teodosie a ales să se carantineze la sediul Palatului Arhiepiscopal. Reprezentanţii acestei instituţii au precizat că autorităţile au emis decizia de carantinare pe numele lui Teodosie deoarece acesta a revenit, în 20 ianuarie, din Iordania, ţară aflată în zona roşie.

  

Arhiepiscopia Tomisului a transmis că IPS Teodosie va contesta amenzile primite deoarece nu a respectat măsura de carantinare.

„Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP Bucureşti a sosit în mail-ul personal al ÎPS,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

GALERIE FOTO Durere în Crans-Montana după tragedia din noaptea de Revelion: sute de oameni înlăcrimați au aprins lumânări în memoria victimelor / O slujbă a fost oficiată la biserica din stațiune

Redacția

Partidele Puterii declară război celor din AUR

Redacția

Opere din colecția Vâlcov ajung la Craiova!

Redacția
Încarcă...