News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Iohannis, de ziua Educației: Rolul profesiei didactice în construcția unei națiuni puternice este unul esențial

Președintele României a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondială a Educației. Klaus Iohannis a punctat că rolul profesiei didactice în construcția unei națiuni puternice este unul esențial, iar investiția în cunoaștere este „singura opțiune” pentru un viitor mai bun.

Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency

Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency

„Astăzi, de Ziua Mondială a Educației, îi sărbătorim pe cei care, cu bucurie și dăruire, se dedică nobilei misiuni de a transmite tinerelor generații pasiunea de a învăța. Mentori, modele de urmat și de multe ori chiar prieteni, profesorii sunt cei care le insuflă încredere copiilor și îi ajută să deschidă porți către cunoaștere”, a transmis Klaus Iohannis, într-o postare pe Facebook.

  

Șeful statului a subliniat că Ziua Mondială a Educației reprezintă „cel mai potrivit prilej” pentru a reflecta la valoarea inestimabilă a educației.

„Este, așadar, cel mai potrivit prilej pentru a reflecta cu toții la valoarea inestimabilă a educației în dezvoltarea individului, în formarea conștiinței și în modelarea societății noastre. Rolul profesiei didactice în construcția unei națiuni puternice este unul esențial, iar investiția în cunoaștere rămâne singura opțiune pentru un viitor mai bun. La mulți ani tuturor celor implicați în procesul educațional”,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor titular de istorie timp de 24 de ani, la un liceu de prestigiu din Tulcea

Redacția

Puscarie pentru cei ce abuzeaza de numarul unic 112

Redacția

Ţipete în şedinţa în care se negociază noul Guvern. Partidele nu se înţeleg pe împărţirea ministerelor şi pe desfiinţarea SIIJ. Florin Cîţu nu participă la discuţii, UDMR a venit cu delegaţie extinsă (surse)

Redacția
Încarcă...