News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelorPoliție

Pădurile din zona Pașcaniului, scotocite pentru găsirea unui bărbat plecat de acasă după o ceartă cu soția


Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Valea Seacă, este căutat încă de aseară în pădurile din zona Pașcani, după ce a plecat de acasă în urma unui conflict cu soția.
Femeia a sunat la 112 după ce bărbatul ar fi făcut scandal. În momentul în care a observat că aceasta solicită intervenția autorităților, bărbatul a fugit în pădurea din apropierea locuinței.


„La data de 17 iulie a.c., în jurul orei 22.00, Secția 6 Poliție Rurală Pașcani a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la un conflict în familie, în comuna Valea Seacă, în cadrul căruia un bărbat, de 50 de ani, și-ar fi amenințat soția și ar fi plecat de la domiciliu, intrând în pădurea din proximitatea locuinței, înainte de sosirea echipajelor de poliție.
Polițiștii au intervenit de îndată, au efectuat verificări în zonă și au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, fiind întocmit și dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. Victima nu și-a exprimat consimțământul cu privire la purtarea unui dispozitiv electronic de supraveghere.
În continuare, polițiștii desfășoară activități pentru identificarea bărbatului, în vederea punerii în executare a măsurilor dispuse și continuării cercetărilor, conform competențelor legale”, se arată într-un comunicat al IPJ Iași.


Potrivit informațiilor obținute de reporterii noștri, nu este pentru prima dată când bărbatul pleacă de acasă în astfel de împrejurări. În urmă cu aproximativ o lună, acesta ar fi părăsit din nou locuința, amenințând că își va pune capăt zilelor.

  

Related posts

ATENŢIE LA DRUM! VREMEA SE ÎNRĂUTĂŢEŞTE!

Redacția

Bărbat înjunghiat de prietenul său, după ce amândoi s-ar fi drogat în gara din Roman. S-au luat la bătaie cu pumnii şi picioarele

Redacția

Inspectoratul de Poliție Județean Iași avertizează! Noua metodă de fraudă pe WhatsApp și rețelele de socializare

Denisa Mădălina Pițel
Încarcă...