Tinerii prieteni Mihail Sebastian și Mircea Eliade descopereau aproape în același timp, la începutul anilor 1930 și „la distanță de două continente” (Eliade se afla în India, iar Sebastian în Franța), un jurnal care i-a cucerit pe dată și a rămas una dintre lecturile lor de căpătâi. Era scris de un naturalist englez care, la vârsta lor, fusese chinuit de o boală degenerativă gravă, dar își consemnase lupta cu moartea cu o forță și o luciditate ieșite din comun. Se intitula Jurnalul unui om dezamăgit și era semnat de un anume W.N.P. Barbellion.
Tatiana NiculescuFoto: Arhiva personala
Într-o recenzie, Sebastian recomanda cartea publicului din România drept „una dintre cele mai dureroase și mai adânci cărți din câte s-au scris”, povestind că o găsise întâmplător într-o librărie și o cumpărase „într-o doară, la noroc”. Avea să-i fie, mai spunea el, o lectură tulburătoare, de o „frumusețe tragică, sumbră, virilă, luminată de mari văpăi interioare”. Cu altă ocazie, entuziasmat de volumul Șantier al lui Eliade îl va aseamăna cu jurnalul lui Barbellion.
Sebastian se plângea însă că, probabil, cu laudele lui abia dacă îi câștigase lui Barbellion 1,
» Citește continuarea pe pagina autorului