RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Întrevedere Klaus Iohannis – Maia Sandu, marţi, la Palatul Cotroceni

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, o va primi marţi, 23 noiembrie 2021, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în ţara noastră la invitaţia Preşedintelui României.

Vizita Preşedintelui Republicii Moldova este prima vizită oficială în România pe care aceasta o efectuează după alegerile anticipate din 11 iulie 2021 şi are loc în contextul celebrării în acest an a 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale. Vizita reprezintă un foarte bun prilej de reconfirmare a relaţiei speciale, privilegiate, de Parteneriat Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazate pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie, oferind totodată ocazia de a evalua stadiul implementării deciziilor convenite cu prilejul întrevederilor anterioare la nivel de şef de stat – de la Chişinău, din 29 decembrie 2020 şi din 27 august 2021, precum şi de la Bucureşti, din 20 aprilie 2021”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. 

„Consultările politice ale Preşedinţilor Klaus Iohannis şi Maia Sandu vor consolida cooperarea bilaterală excelentă şi substanţială la nivel politic, economic şi sectorial şi vor stimula avansarea proi

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Cum a reușit un cafegiu orfan din Odesa să facă profit în plin război. Afacerile merg mai bine ca înainte

Redacția

Sebastian Burduja, „sceptic” cu privire la susţinerea liberală pentru Nicuşor Dan: „Nu a livrat pentru București”

Redacția

Ciucă: Astăzi aprobăm legea prin care asigurăm finanţarea Spitalului Regional de Urgenţă Craiova / Ce spune Rafila despre termenele pentru spital

Redacția
Încarcă...