News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Când vor fi stabilite sumele pe care le pot primi refugiații ucraineni. Anunțul Guvernului

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a afirmat că grija pe care Executivul a arătat-o față de situația refugiaților din Ucraina nu a suferit vreo modificare și că mecanismele pentru implementarea sprijinului pentru cetățenii ucraineni și români vor fi stabilite săptămâna viitoare.

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului FOTO: Arhivă

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului FOTO: Arhivă

„Soluţia aleasă de Guvern a fost să vină cu un nou cadru normativ prin intermediul acestei ordonanţe de urgenţă şi este un cadru normativ care vine să consolideze modul în care România a înţeles să sprijine refugiaţii din Ucraina. Sunt aproximativ patru milioane de oameni care au venit, au trecut prin ţara noastră, peste 110.000 au ales să rămână”, a explicat Dan Cărbunaru, potrivit Agerpres.

  

Acesta a precizat că Guvernul va veni, cel mai probabil săptămâna viitoare, cu o hotărâre în sprijinul aplicării acestei ordonanțe de urgență referitoare la sprijinul refugiaților ucraineni.

„Pentru implementarea ordonanţei este nevoie de o Hotărâre de Guvern. Decizia a fost de a aşeza toate aceste detalii concrete legate de modul de implementare a noului cadru normativ, mă refer acum la Ordonanţa de urgenţă a guvernului prin intermediul unei Hotărâri de Guvern”, a adăugat Dan Cărbunaru.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Câți ani îi ia unui muncitor să cumpere un apartament de 60 mp în marile orașe din lume

Redacția

Fostul şef al lui Florin Cîţu explică de ce l-a concediat din ING Bank: „Nu ştie să lucreze în echipă şi chiar crede că poate să facă orice”

Redacția

Guvernul britanic îi permite clubului Chelsea să vândă din nou bilete, după ce patronul Roman Abramovici a fost sancţionat de autorităţi în contextul invadării Ucrainei de către Rusia

Redacția
Încarcă...