News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Îngrijorări pe piața gazelor în urma luptelor din Rusia / Prețurile au crescut la cel mai mare nivel din acest an

Conducte de gaze, Foto: AGERPRES

Conducte de gaze, Foto: AGERPRES

Prețurile gazelor de pe bursele europene au crescut, în ultimele două zile, la cel mai ridicat nivel din acest an, din cauza temerilor că ar putea fi oprit tranzitul prin Ucraina. Motivul acestor creșteri sunt îngrijorările legate de faptul că luptele din Rusia ar putea duce la oprirea tranzitului gazelor prin Ucraina. Chiar dacă în ultimii doi ani, au scăzut masiv importurile de gaze rusești, încă există țări europene dependente de acestea.

Pe bursa de la Amsterdam, TTF, relevantă pentru piața europeană, gazele se tranzacționează cu 39-40 euro/ MWh, față de 34 euro/ MWh la începutul săptămânii. Piața spot din România reacționează mai lent, prețul crescând la 33 euro / MWh de la 31 euro/ MWh.

  

Rusia a susținut miercuri că armata ucraineană a continuat să desfășoare atacuri în regiunea de frontieră Kursk. Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că a doborât drone lansate de Kiev, după o „incursiune” a trupelor ucrainene, care au efectuat un asalt blindat.

În regiunea Kursk din Rusia se află un punct cheie pentru furnizarea de gaze. Stația de gaze Sudzha de lângă graniță este ultima pe ruta de conducte prin care sunt transportate gaze către Europa prin Ucraina.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Rusia ar putea interzice timp de o lună exportul benzină pentru a stabiliza preţurile

Redacția

De ce au recreat cercetătorii pigmenți de caracatiță în laborator?

Redacția

Handbal feminin: CSM Bucureşti, cadou de final pentru Neagu – victorie cu Dunărea Brăila şi devine campioană în 2025

Redacția
Încarcă...