Spitalul Municipal de Urgență Pașcani va primi mai mulți bani de la Casa de Asigurări de Sănătate. Pentru că a fost schimbat indicele de complexitate a cazurilor, unitatea sanitară este în avantaj.
„Ieri s-a publicat în Monitorul Oficial un ordin comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei de Asigurări prin care se modifică normele la contractul cadru și anume Indicele de Complexitate a cazurilor cu care se încheie contractul pe 2013. Acesta nu este cel de la nivelul anului 2011 cum s-a contractat până acum, ci din 2012. Vom merge din nou la negociere cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru semnarea unui nou contract cu valoarea nouă a ICM –ului . Este un salt destul de important pentru că în 2011 valoarea ICM-ului a fost 08738, iar noul contract se va încheia acum cu un ICM de 09317 . După calculele noastre vom primi un plus de finanțare de la Casa de Asigurări care va fi în jur de 50.000 de lei în fiecare lună. Contractul actual cu Casa de Asigurări de Sănătate este de 21 de milioane de lei”, a declarat dr.Diana Acsinte, director medical Spitalul Municipal.
Indicele Case Mix relevă nivelul complexităţi cazurilor tratate într-un spital, totodată reprezentând şi o bază de calcul în vederea decontării serviciilor medicale prestate. Acesta arată încrederea de care medicii şi instituţia spitalicească se bucură în rândul pacienţilor precum şi performanţa activităţii medicale desfăşurate. Este un lucru foarte important pentru Spitalul Municipal de Urgență Pașcani cât și pentru toate unitățile din țară .
Citește și: {loadposition articlescategoryload}

