News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Începe judecarea recursului în dosarul „Perla Neagră” în care primarul Dumitru Pantazi este acuzat de fapte de corupție!

Primarul Dumitru Pantazi trebuie să se prezinte la Curtea de Apel Iași pentru a da explicații în fața magistraților împotriva acuzațiilor de corupție formulate de procurorii DNA. Este vorba despre dosarul „Perla Neagră”, în care edilul și alți funcționari publici au fost acuzați de abuz în serviciu cu privire la eliberarea unei autorizații de construire.

 

  

Pe fond, primarul Dumitru Pantazi a fost achitat pentru abuz în serviciu, la fel ca Mircea Zuzan şi Ciprian Prisecaru. Alţi trei inculpaţi au fost găsiţi vinovaţi de fals, însă au primit pedepse simbolice de 3 luni sau un an de închisoare cu amânare.

Două societăţi comerciale, SC Fab Casa Nouă şi Perla Neagră SRL, au primit amenzi penale de 13.700 de lei, respectiv 12.000 de lei. Recursul a fost declarat de procurorii DNA și de inculpații care au primit condamnări.

În acest dosar, Dumitru Pantazi este învinuit că ar fi favorizat societatea comercială Perla Neagră SRL ce a construit o clădire pe o suprafață de teren concesionată de la Primărie. Procurorii DNA susțin că primarul Dumitru Pantazi a eliberat autorizația de construcție pentru această clădire fără a ține seama de prevederile procesului verbal de adjudecare a licitației prin care s-a atribuit acea suprafață de teren către ”Perla Neagră” SRL. Mai exact, în documentul rezultat în urma licitației se prevedea una, iar în autorizația de construcție, alta.

Primarul Dumitru Pantazi este acuzat că ar fi avut la cunoștință aceste modificări, mai ales că a făcut parte și din comisia de licitație și că a semnat procesul verbal. Ancheta DNA vine ca urmare a unei plângeri formulate de către Aurel Mingiuc, din Iași, proprietarul unor spații comerciale din zona vale, învecinate cu cel reclamat.

Din actele ridicate de procurorii DNA de la Primăria Municipiului Pașcani, reiese că deși concesionarea terenului s-a făcut cu aprobarea unei construcții care să ocupe doar 70% din teren, în autorizația de construcție eliberată de către primarul Dumitru Pantazi gradul de ocupare era de 100%.

Mai mult, și soluția tehnică a fost schimbată. Dacă în urma licitației s-a aprobat ca această construcție să fie făcută din lemn, la eliberarea autorizației, s-a aprobat ca aceasta să fie făcută din cărămidă.

Autorizaţia de construire a fost întocmită de către inculpata Elena Serghiuţă, cunoscând neregulile de mai sus, document ce a fost ulterior introdus în circuitul de semnare“, au precizat procurorii DNA. Aceeaşi Serghiuţă, spun procurorii, ar fi făcut menţiuni false în documentaţia tehnică aferentă autorizaţiei de construire, pe care a antedatat-o.

 

Related posts

Consilierii locali nu au fost de acord cu revocarea Regulamentului de Comerț Stradal. Actul va fi rediscutat în ședința ordinară de vineri!

Răzvan Grecu

Primăria Târgu Frumos pregătește documentația pentru reabilitarea termică a blocurilor și așteaptă deschiderea finanțărilor

Denisa Mădălina Pițel

Primarul dă vina pe viceprimar pentru marșul pubelelor prin oraș! A dat în bâlbâială, când a aflat că pubelele nu se dau la cei care locuiesc la apartamente!

Răzvan Grecu
Încarcă...