RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Consilierii locali nu au fost de acord cu revocarea Regulamentului de Comerț Stradal. Actul va fi rediscutat în ședința ordinară de vineri!

Regulamentul de organizare a comerțului stradal nu va mai fi revocat. La propunerea primarului Dumitru Pantazi acesta va fi completat şi resupus aprobării în şedinţa ordinară a legislativului de vineri, 31 mai.

 

Ioan Ioniță și Emil Crăciun (ambii de la PDL), Dorin Nechifor și Marius Pintilie (PNL), Dragoș Voinea și Ioan Danu (PP DD) au fost principalii opozanți ai revocării acestui regulament de comerț stradal. Aceștia au adus în discuție faptul că regulamentul are puncte bune și că revocarea sa fără a pune în loc altceva ar face imposibil desfășurarea comerțului stradal în municipiu.

  

Ioan Ioniță a contestat argumentele secretarului Mircea Zuzan cum că regulamentul a fost adoptat ilegal, susținând că doar o instanță de judecată poate stabili acest lucru. Ioniță a propus ca acest regulament să fie rediscutat și să se păstreze lucrurile bune din el, iar altele care nu sunt pe plac aleșilor să fie revocate.

Colegul său de partid, Emil Crăciun, a susținut și el să se resupună la vot acest regulament și să fie adoptat cu 2/3 dacă așa cere legea. Acesta a mai declarat în plen că dacă se revocă atunci regulamentul probabil că un altul nou va fi adoptat prin septembrie, iar până atunci comerțul stradal s-ar desfășura nereglementat.

Marius Pintilie, consilier liberal a întrebat de ce e considerată nelegală adoptarea cu majoritate simplă a Regulamentului de Comerț Stradal, iar cea a Regulamentului de Comerț din Piețe adoptat cu aceeași majoritate simplă e considerată legală.

Dorin Nechifor a fost pe aceeași lungime de undă și a punctat că la votarea amplasării statuiei lui Ștefan cel Mare nu s-a considerat ca fiind o hotărâre de patrimoniu, iar la acest regulament care impune niște reguli  de comerț stradal și nu ocupă domeniul public se cere 2/3 din voturi. 

În fața acestor argumente, a faptului că PSD-ul avea în sala de ședinte doar 9 consilieri locali și ținând cont că proiectul de revocare nu a primit votul Comisiei Juridice a Consiliului Local, președintele de ședință a propus la vot, la solicitarea primarului Dumitru Pantazi, amânarea acestuia.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

CNAIR acordă credit variantei care ocolește construcțiile din județul Iași, în proiecția traseului Târgu Neamţ – Ungheni

Redacția

Măsuri incredibile luate de șefii Apavital. Aceștia au ajuns să-și acorde bonusuri substanțiale în funcție de așa-zise performanțe ale societății

Redacția

Primarul municipiului Pașcani revine la muncă, din 17 februarie

Marius Parteni
Încarcă...