Un bărbat de 38 ani și o femeie de 31 ani au ajuns ieri după amiază la sediul Poliției Pașcani. Cei doi se aflau într-un automobil marca Audi. Ei au fost opriți în apropiere de statia peco LUKOIL, în urma unui gest făcut de bărbat.
La vederea echipajelor de poliție, mașina în care se aflau cei doi tineri a încetinit, iar pe geamul din dreapta a fost aruncat un colet.
Polițiștii au oprit mașina. La volan se afla femeia, iar bărbatul era pasager, cei doi fiind din Suceava. Coletul aruncat a fost ridicat din iarbă de către alți polițiști.
Cei doi au fost conduși la sediul Poliției Pașcani, unde au fost amprentați și audiați. Coletul, din informațiile noastre, ar conține între 500 și 700 grame de canabis.
Este foarte posibil că oamenii legii să fi acționat că urmare a unui plan. La operațiune au participat câte un echipaj de la Poliția Municipală, Biroul Rutier Pașcani și Poliția Locală. Cazul a fost preluat de Brigada de Combatere a Crimei Organizate sub îndrumarea procurorilor DIICOT.
Foto: Arhivă


