News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Garanția pentru furnizorul de gaz nu va depăși 1,5 milioane lei

 

Forma contractului de fidejusiune prin care administrația locală dorește sa garanteze plata gazului către furnizorul Tinmar Energy va fi modificată.

  

 

 

Suma maximă ce va fi garantată este de 1,5 milioane lei. Gică Zanet, administrator public:“Domnul primar va veni în ședință de plen și va propune ca suma garantată sa fie de 1,5 milioane lei. Este exact cât mai are de achitat anul acesta pentru subvenție. Așa va fi stipulat și în contractul cu furnizorul”.

 

Discuțiile au avut loc în comisia economic. Consilierul Marius Pintilie a atras atenția asupra acestui subiect .

 

“În 2015 am venit și noi cu o propunere asemănătoare, dar nu a fost luată în seamă. Acum nu mai contează. Am spus de la început că trebuie să găsim soluțiile pentru a depăși sezonul rece. Că acest contract încheiat cu actualul furnizor este unul păgubos, este un alt subiect. Aștept să discutăm în perioada următoare despre ce vom face în acest an cu RAGCL”.

 

Vasile Haldan, consilier local, a întrebat pe fondul acelorași discuții, dacă juridic acest contract de fidejusiune stă în picioare. Explicațiile oferite de secretara Irina Jitaru au fost:“Nu văd de ce nu s-ar putea. Este o societate în subordinea Consiliului Local. Se garantează cu subvenția”.

 

Contractul de fidejusiune pe care legislativul local îl va adopta asigură astfel furnizorului Tinmar Energy garanția că nu va fi păgubit și își va încasa facturile. Este o premieră acest proiect, nici un alt furnizor de gaz al RAGCL nu a beneficiat de această protecție. Administratorul public a spus astăzi că factura pe luna ianuarie nu depășește 850.000 lei, din care s-a achitat în jur de 340.000 lei. Se estimează ca până la finalul lunii martie factura la gaz nu va depăși 2,5 milioane lei. Tinmar Energy este și furnizorul de gaz al societății AgroComplex Lunca S. A.

Related posts

Primăria Târgu Frumos face angajări

Teona Gherasim

Conferință de presă Primăria Pașcani, 16 noiembrie 2023 (VIDEO)

Redacția

Primarul din Lespezi a semnat contractul pentru construcția unei noi școli

Marius Parteni
Încarcă...