NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Furnizarea apei a fost reluată la cele opt scări de bloc din Târgu Frumos. Au fost discutate modalitățile de recuperare a datoriilor

S-au găsit soluții la Târgu Frumos privind problema debranșărilor. Locatarii unui număr de opt scări de bloc debranșate, care au stat două săptămăni fără apă, au avut din nou ieri apă la robinet. Acest lucru a fost posibil cu implicarea administrației locale.

  „Am discutat cu reprezentanții Apavital privind modalitățile de recuperare a datoriilor. Le-am promis că mă voi implica în această problemă, am convocat președintele Asociației de Proprietari “1 Mai” și i-am explicat că dacă este acolo și o conduce, trebuie să se implice în această problemă”, ne-a declarat Ionel Vatamanu, primarul orașului Târgu Frumos.  

 Operatorul ieșean le-a sistat apa, pe motiv că se înregistrează facturi restante foarte mari. Purtătorul de cuvânt al ApaVital Iaşi susţine că asociaţia „1 Mai” este singura din localitate unde sunt probleme, iar măsura debranşării scărilor de bloc a fost luată şi la propunerea administratorului. Primarul Vatamanu a propus măsuri împotriva celor cu restanțe, însă cei care nu au datorii nu trebuie să fie debranșați. Edilul a spus că târgoveții care nu au achitat consumul au fost dați în judecată.  

 „I-am rugat să îi acționeze în instanță, au făcut acest lucru, probabil le va eșalona datoriile. O ultimă discuție avută cu cei reprezentanții Apavital a fost să facem în așa fel încât cei rău platnici să fie debranșați. Trebuie să își achite facturile. Sunt scări în care doi sunt buni platnici, iar opt nu”, a mai menționat Ionel Vatamanu.  

 Târgoveții care nu deschid ușa pentru citirea apometrelor de către reprezentanții Apavital le vor fi modificate coloanele de apă. Un polițist local împreună cu un reprezentant al operatorului ieșean vor merge în locuințele care au restanțe, întrerup apa și pun sigilii. În acest fel izolează rău platnicii, iar cei care plătesc vor primi apă fără probleme. Datoriile la apă a celor care sunt în Asociația de Proprietari “1 Mai” sunt de 223.000 lei la care se adaugă penalități foarte mari.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

loading...
Advertisements

Related posts

Lacul Peștișorul arată dezastruos. Autorităţile spun că va fi curăţat în toamnă

Irina Gherasim

Un pășcănean este hotărât să rezolve problemele din cartierul Fântânele

Ema Roman

Serviciul public de apă revine la Iași după 17 ani de autonomie locală. Efectele? Prețul apei crește, problema pierderilor rămâne

Marius Parteni

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site