Logo

RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

O săptămână de lucrări hidrotehnice la Stația de Pompare Blăgești

De astăzi, timp de o săptămână, la Barajul priza-Staţie Pompare Blăgeşti se efectuează probe la pompele de apă. Aceste manevre sunt efectuate periodic, în general, primăvara şi toamna. 

 

 

  

Stavilele au fost coborâte şi nivelul apei a crescut deja în amonte, şi va continua să crească, însă fără să atingă cote periculoase. Practic, prin coborârea stavilelor, apa care se strânge în amonte trece prin deznisipator, unde este curăţată şi apoi preluată în staţia de pompare. Acolo se vor face celelalte verificări la echipamentul de pompare. 

“În programul nostru de gospodărire a apelor sunt cuprinse anual nişte manevre de exploatare a barajului. Astăzi am început coborârea stavilor segment şi a stavilor plane, pentru a crea un nivel de apă în amonte, şi verificarea şi evacuarea nămolului din zona de pe malul stâng, care se numeşte, deznisipator. El ne asigură posibilitatea să preluăm apa, să o dăm la staţia de pompare şi să facem restul verificărilor la echipamentul de pompare”, a declarat Vasile Mocăniţa, inginer şef Birou Exploatare Sistemul Hidrotehnic Paşcani.

Când vor fi ridicate stavilele, se va crea o viitură, însă de dimensiuni mici. De altfel, atât Primăriile din zonă, cât şi balastierele au fost înştiinţate, pentru a nu intra în panică. 

“Prin coborârea stavilelor, se creează în aval, nişte diferenţe de nivel. Am ales să facem manevrele într-o perioadă când apa are un debit constant, pentru a putea umble  repede golul care se creează în partea din aval. Când vor fi ridicate stavilele, se va crea o mică viitură. Primăriile şi balastierele din aval au fost înştiinţate. De asemenea, şi Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi de la Roman care au activitate până în zona noastră”, a mai precizat inginer Mocăniţa.

 

 

 

 

 {jcomments off}

 

 

Related posts

Niciun agent economic, ce ocupă fără contract suprafețe în piețe, nu s-a înscris la ultima licitație!

Marius Parteni

Marcel Vela: Din 15 mai vor fi permise drumețiile la munte, mersul la pescuit. Puteți pleca la Sinaia să faceți alpinism

Redacția

Liberalii vor ca taxa de salubrizare să fie mult mai mică decât propune primarul Dumitru Pantazi

Răzvan Grecu
Încarcă...