Şefii administraţiei locale au anunţat astăzi, că în urmă cu două zile au avut o întâlnire cu reprezentanţii ApaVital, în care au discutat despre priorităţile investiţiilor în reţele de apă şi canalizare, din bani europeni. Totul se întâmplă după ce opoziția a depus un proiect de hotărâre prin care solicită organizarea unui referendum pentru a se stabili viitorul operatorului la Pașcani.
Conform declaraţiei viceprimarului Vasile Axinte, s-au considerat ca priorităţi suburbiile Gâşteşti şi Blăgeşti, de unde foarte multe persoane vin la audienţe şi cer rezolvarea acestor probleme.
“Miercuri ne-am întâlnit cu reprezentanţi de la ApaVital în incinta Primărie, pentru a discuta programul prevăzut în masterplanul de finanţare europeană, pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare. Am analizat fiecare zonă, fiecare cartier din municipiu, unde este nevoie să fie schimbate conductele de apă, de a modifica sau a construi reţele de canalizare. Au trecut ca priorităţi suburbiile Blăgeşti, Gâşteşti la distribuţia de apă, unde stăm foarte prost. Avem deja un proiect început pe Avram Iancu, strada principală, pe magistrală, care va veni din partea de la ieşirea din Blăgeşti spre Hărmăneşti, până la barieră, iar de acolo va pleca reţeaua de distribuţie pe celelalte străzi secundare”, a declarat viceprimarul Vasile Axinte.
Masterplanul prevede investiţii la reţeaua de distribuţie a apei pe o lungime de aproximativ 40 de km, iar pentru canalizare sunt 25 de km. Începând din luna aprilie vor începe ridicările topografice pentru realizarea proiectelor.
“Reţeaua de distribuţie apă va intra şi în suburbia Gâşteşti, dar şi cartierul Aerodrom, unde trebuie înlocuită, puse conducte noi. În acelaşi timp trebuie să facem şi reţeaua de canalizare în acest cartier. În masterplan avem per total, o reţea de distribuţie apă de aproximativ 40 de km, iar reţeaua de canalizare 25 de km. Cu acest program o mare parte din reţeaua de distribuţie va fi finalizată, iar pentru canalizare o să mai rămână să facem şi alte programe de finanţare pentru a finaliza investiţiile pe tot ce înseamnă municipiul Paşcani. În cursul lunii aprilie vor începe ridicările topografice în vederea realizării proiectelor pentru zona de distribuţie apă canalizare, iar pe strada Avram Iancu proiectul este finalizat, în faza de avizare, urmând să se treacă la execuţie”, a mai precizat viceprimarul.
Conform spuselor edilului local, prin intermediul acestui program, o parte din reţeaua de distribuţie a apei, la nivelul municipiului, va fi finalizată, urmând ca pentru canalizare să fie implementate alte programe.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


