Gică Zanet, administratorul public al municipiului, este ultimul nume vehiculat din rândul social-democraților care ar dori să candideze la funcția de primar. Asta dacă Dumitru Pantazi se va retrage, așa cum s-a zvonit în ultima perioadă de timp.
Actualul primar al municipiului nu ar vrea să mai candideze, asta deși a trimis către forurile județene fișa candidatului completată. Dacă mergem pe varianta rezultatului obținut în sondajul de opinie realizat de PSD, am putea spune că Dumitru Pantazi nu vrea să mai candideze întrucât știe sunt șanse să piardă.
Așa au apărut nume care sunt considerate variante mai bune: Vasile Axinte și Gică Zanet. Primul se gândește de ceva vreme la candidatură, dar în cazul administratorului public surpriza este mare.
Se pare că varianta Zanet a apărut ca urmare a neîncrederii pe care Dumitru Pantazi și deputatul Neculai Rățoi o au în actualul viceprimar Vasile Axinte. Cei doi nu ar dori ca din partea partidului să ajungă primar un candidat care să nu le execute ordinele. Așa a apărut Gică Zanet, un personaj de loc agreat în rândul membrilor de partid și al funcționarilor din Primărie.
De partea cealaltă, Axinte e mai direct și nu de puține ori și-a arătat nemulțumirea față de deciziile administrative și politice de la nivel local.
Discuțiile legate de candidatul PSD se vor purta joi 17 martie, într-o ședință a Comitetului Executiv Local, asta deoarece pe 15 martie este programat un nou termen din dosarul AgroComplex la Înalta Curte de Casație și Justiție.Tot atunci va fi stabilită și lista de consilieri, așa cum va fi depusă la Biroul Electoral.
Există însă și varianta ca la ședința de săptămâna viitoare primarul în funcție să fie desemnat de membrii organizației locale drept candidat.
Situația actuală din PSD seamănă izbitor cu cea din 2008. Atunci fostul primar, Neculai Rățoi, a făcut cu greu un pas în spate, lăsându-l pe Dumitru Pantazi să candideze tot pe 17 martie, dar 2008. Acest lucru cât și alte întâmplări au dus la pierdera alegerilor din acel an de către candidatul PSD.
Pe data de 20 martie 2016 Comitetul Executiv al PSD Iași are programată o ședință în care trebuie să valideze candidații la fotoliul de primar și listele de consilieri.


