RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Fitch menține ratingul de credit al Municipiului București, perspectiva rămâne negativă

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă, sâmbătă, menţinerea calificativelor de rating de credit ale Municipiului de către agenţia Fitch Ratings, în urma unei revizuiri de tip ”Review-No Action”. Această decizie indică faptul că nu au avut loc modificări semnificative ale situaţiei financiare sau de credit a Municipiului, situaţia economică a municipiului Bucureşti rămânând stabilă în viziunea Fitch Ratings, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –

”Agenţia Fitch Ratings a revizuit calificativele pe baza informaţiilor disponibile şi a decis să nu ia nicio măsură, adică să menţină nivelul actual al calificativelor şi perspectiva asociată acestora, ratingul de credit actual fiind considerat adecvat pentru starea financiară curentă a Municipiului” a transmis, sâmbătă, Primăria Bucureşti, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, calificativul rating pe termen lung („BBB-” cu „Perspectivă Negativă”), reflectă o capacitate bună de îndeplinire a obligaţiilor financiare , dar există un anumit grad de sensibilitate la condiţiile economice nefavorabile ivite atât pe plan intern, cât şi extern.

  

Rating pe termen scurt („F3″): Indică o capacitate intrinsecă adecvată pentru plata la timp a angajamentelor financiare.

Profil individual de credit autonom („a”): Reflectă o capacitate mare de îndeplinire a obligaţiilor financiare,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Germania are cea mai îmbătrânită populație activă din UE

Redacția

Guvernul înfiinţează un comitet interministerial care să se găsească soluţii la combaterea efectelor secetei

Redacția

Cristiano Ronaldo vrea să plece din Arabia Saudită (presă)

Redacția
Încarcă...