Guvernul finlandez a anunţat joi că a aprobat solicitarea formulată de compania publică de utilităţi Fortum privind prelungirea duratei de funcţionare a celor două reactoare ale centralei nucleare Loviisa până în 2050, în urma unui acord convenit de partidele care formează coaliţia la putere, potrivit Agerpres.
Centrala nucleară de la Loviisa, sud-estul Finlandei, are două reactoare nucleare de tip VVER-440, de concepţie sovietică, care au fost puse în funcţiune în 1977 şi respectiv 1980. Aceste două reactoare asigură aproximativ 10% din electricitatea consumată în Finlanda.
Până acum, operatorul centralei, grupul public Fortum, avea autorizaţia de a exploata cele două reactoare timp de 50 de ani, adică până în 2027, respectiv 2030.
În ultimii ani, însă, Fortum a investit peste 300 de milioane de euro pentru a putea prelungi durata de viaţă a celor două reactoare până la 70 de ani.
La scurt timp după venirea sa la putere în 2019, Guvernul condus de premierul social-democrat Sanna Marin, care include şi un partid ecologist, şi-a afirmat sprijinul pentru prelungirea duratei de funcţionare a celor două centrale nucleare existente în Finlanda.
Partidul ecologist finlandez se diferenţiază de numeroase alte partide ecologiste europene prin sprijinul său în favoarea energiei nucleare,
» Citește continuarea pe pagina autorului


