NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Festivalul „Ziua Rezervatiei Forestiere” a luat sfarsit

Festivalul organizat de Primaria comunei Tatarusi, dedicat promovarii zonei impadurite a localitatii, a luat sfarsit si s-a dovedit ca aceasta prima editie a fost un succes. Incepand de vineri si pana duminica noapte, tatarusenii s-au aflat in plina sarbatoare.

Primarul Costel Iosub a accesat un proiect din cadrul Programului Operational Regional si cofinantat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltarea Regionala. Potrivit primarului, prin acest proiect se valorifica potentialul turistic al rezervatiei forestiere Tatarusi. Proiectul are o valoare de 300.000 de lei, iar banii provin de la UE, si reprezinta fonduri nerambursabile. „Speram ca prin aceast program sa atragem turisti cat mai multi si sa fie promovata si comuna noastra. Poate deveni pe viitor o atractie turistica”, a precizat zilele trecute Costel Iosub.

Festivalul a inceput vineri, cand s-a deschis in mod oficial prima editie. Au avut loc conferinte pe teme de ecoturism, premierea unor elevi din comuna, s-au prezentat spectacole de teatru, concerte de muzica traditionala, concursuri de fotografie si expozitii de arta populara. A doua zi de festival a cuprins o conferinta de ecoturism la care au participat si oameni de afaceri, iar ultima zi de sarbatoare s-a incheiat cu concursuri, expozitii, dar si cu un concert de muzica traditionala sustinut de Cornelia Sava, Cristi Iordachioaia, Ionut Sarbu si fiicele Simona si Andreea, Stefan Diaconita, Romica Iacob si formatia Atlas de la Caminul Cultural al comunei. Concertul de final a fost incheiat cu Fuego, Irina Loghin, Heaven, Dj. Bloom si urmat de un foc de artificii.

  

 

sursa www.bzi.ro


Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Atenție șoferi, la indicatoarele rutiere, de pe raza comunei Valea Seacă!

Marius Parteni

Bust al scriitorului M. Sadoveanu la Verșeni, reliazat de un fiu al satului

Marius Parteni

Primăria Mogoșești-Siret caută șofer

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site