News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Familie din Heleșteni, intoxicată cu ciuperci! Un bărbat a murit la spital!

O familie din Movileni, comuna Heleșteni a fost intoxicată cu ciuperci otrăvitoare. Doi bărbați și o femeie au ajuns de urgență pe mâinile medicilor după ce au consumat din ciupercile pe care ei înșiși le-au cules din  pădure.

 

S-a întâmplat ieri când oamenii au gătit ciupercile despre care nu știau că sunt otrăvitoare. Rând pe rând, cei trei (soț, soție și un cumnat),  au manifestat stări de rău, care au culminat cu agitație și halucinații până târziu după miezul nopții.

  

De teamă pentru ceea ce s-ar putea întâmpla, femeia a sunat la 112. 

În scurt timp, la solicitare au ajuns medicii de la Serviciul de Ambulanță din Pașcani. Din informațiile pe care le avem, se pare că doar femeia mai putea comunica cu personalul medical, ceilalți doi aflându-se în stare gravă.

Soțul femeii a fost transportat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, unde a decedat în cursul zilei de astăzi. În paralel, polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările. 

În România, există  aproximativ 50 de specii de ciuperci otrăvitoare (din cele peste 4000 de specii de ciuperci cunoscute) iar numărul acestora crește de la an la an datorită mutațiilor genetice, fenomen foarte derutant chiar pentru cunoscători, conform www.sfatulmedicului.ro.

Din nefericire, consumul de ciuperci ce conțin toxine periculoase produce daune dramatice asupra organismului, de multe ori. De aceea, tratarea de urgență și procedeele medicale trebuie să fie urmate pe termen lung de un regim alimentar adaptat carențelor și daunelor produse în corp. 

În cazul intoxicaţiilor cu ciuperci nu este indicat să se consume lapte, ci vitamina C. De asemenea, celor care prezintă o stare de rău după ce au consumat bureţi otrăvitori li se recomandă să se deplaseze la cea mai apropiată unitate medicală. 



Related posts

Doi şobolani mănâncă dintr-un covrig pe raftul unui supermarket din Sectorul 1. Reacția magazinului: Nu putem controla sursele externe

Redacția

Căderea părului: alimentele care previn, dar și care tratează această problemă

Redacția

Discuții privind preluarea spitalelor CFR de către MApN

Redacția
Încarcă...