News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Exercițiu de simulare a unui cutremur la Școala “Iordachi Cantacuzino” și liceul Tehnologic „Mihai Busuioc”

Vineri, 12 octombrie, a avut loc un exercițiu de alarmare în caz de cutremur la Școala “Iordachi Cantacuzino” și liceul Tehnologic „Mihai Busuioc”. Exerciţiul a avut ca temă modul de comportare şi de acţiune a elevilor şi personalului didactic în cazul producerii unui seism.

 

 Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei Reducerii Riscului producerii Dezastrelor Naturale care se sărbătorește sâmbătă 13 octombrie, dar activităţile dedicate acestei zilei s-au desfășurat astăzi pentru că elevii nu sunt în weekend la școală. Specialiştii ISU Iași au explicat importanţa respectării măsurilor de comportare pe timpul şi după producerea unui cutremur de pământ

  

„S-a efectuat evacuare și instruirea elevilor față de regulile de comportament și intruire în astfel de situații. Le-au fost transmise noțiuni despre dezastre, riscuri naturale și reguli de comportament la cutremur. La primul semnal s-au adăpostit su bănci, catedră, tocul ușii, iar apoi s-a trecut la evacuarea elevilor și profesorilor”, a declarat Marius Iuganu, inspector ISU Iași.

 „Suntem mulțumiți de atitudinea profesorilor și elevilor lor față de aceste manifestări. Sperăm că sunt pregătiți și că în cazul unei situații normale vor reuși să-și salveze viețele lor și a celor din jur”, a precizat directorul liceului Tehnologic „Mihai Busuioc”, Maria Petrovici.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Târgu Frumos – Atelier de teatru interactiv, la Casa de Cultură

Carmen Bălăceanu

Profesori din Hălăucești la Florența, în proiectul Erasmus +

Redacția

Elevii de la „Busuioc” au format o hartă umană pentru a marca Centenarul României

Oana
Încarcă...