RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Elevilor pășcăneni li s-a părut ușoară prima probă a Bacalaureatului

Elevii de clasa a XII-a din Pașcani, alături de cei din țară, au început de astăzi examenul de Bacalaureat. Subiectele au fost texte literare și nonliterare, funcționale și nonfuncționale, cu un grad de complexitate care sa permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.

Astfel, fiecare a ales un subiect în fața comisie de examen – subiect care a constat într-un text pe marginea căruia elevul a trebuit să vorbească liber. Textul a fost un fragment dintr-o opera literară sau un text întâlnit în viața de zi cu zi.

Bacalaureatul s-a desfășurat în trei unități din Municipiul Pașcani. Mai exact, la Colegiul Național ”Mihail Sadoveanu” unde au susținut proba 110 elevi, la Colegiul ”Unirea” unde au susținut proba 158 elevi și la Liceul Teoretic ”Miron Costin”, unde au susținut proba 84 elevi.

  

În total, în municipiul Pașcani vor susține examenul de Bacalaureat 704 elevi. Tinerii care au ieșit astăzi din examen, au declarat reporterilor noștri că examenul a fost unul ușor, cu subiecte mai mult decât accesibile, dar emoțiile au fost foarte mari.

Andreea Dondaș este elevă a Colegiului ”Mihail Sadoveanu” și s-a arătat încântată la ieșirea din sala de examen. Ea crede că toți colegii ei vor obține calificativul maxim la această probă.

”A fost foarte ușor, mi-a căzut o scrisoare scrisă de Mihail Sadoveanu. Este foarte ușor, trebuie să îți exprimi opinia, să te descurci. Profesorii te ajută, îți pun întrebări. Eu cred că toți vom lua experimentat”, ne-a declarat Andreea Dondaș, elevă la Colegiul ”Mihail Sadoveanu”.

O altă eleva a Colegiului ”Mihail Sadoveanu”, Anca Constantin, ne-a spus că subiectele au fost foarte ușoare și se așteaptă la calificativul cel mai mare.

”A fost destul de ușor, mă așteptam să fie ceva mai greu. Am avut un text memorialistic, cel mai mult contează cum vorbești. Cred că o să iau cel mai mare calificativ”, ne-a declarat Anca Constantin, elevă a Colegiului ”Mihail Sadoveanu”.

Constantin Prisacariu a susținut prima probă a Bacalaureatului, la Colegiul ”Unirea”. Și lui i s-a părut o probă ușoară.

”Nu mi s-a părut dificilă proba de astăzi, asta și pentru că pe parcursul anului am făcut pregătire. Mi-a căzut un text de tip juridic și un text argumentativ despre activități de voluntariat”, ne-a declarat Constantin Prisacariu, elev al Colegiului ”Unirea”.

Citeste și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Înscrieri la liceu, fără examene la Evaluarea Naţională

Redacția

Zece elevi de la Sadoveanu, calificați la etapa Națională a Olimpiadelor

Redacția

Două note la o materie. Mediile se vor încheia o singură dată, la finalul anului

Redacția
Încarcă...