Două adolescente în pragul bacului rămân însărcinate. Mediile în care trăiesc sunt cum nu se poate mai diferite, dar stigmatul pe care trebuie să îl suporte este același: partenerii le părăsesc, profesorii se revoltă, părinții fac orice să bage scandalul sub preș. Sunt personaje ficționale din spectacolul Foreplay de la Centrul Replika, dar ar putea să fie oricare dintre cele peste 26.000 de mame minore care nasc în fiecare an în România, țara cu cele mai multe nașteri la adolescente din Europa.
Regizoarea Ozana Nicolau a făcut un documentar web cu adolescente în situația asta, în care interviurile audio sunt însoțite de fotografii, dar și un spectacol de teatru pornind de la situații reale, în care aceste mărturii sunt ficționalizate. Am întrebat-o ce anume a făcut-o să abordeze subiectul ăsta, iar Ozana a amintit de o colegă de școală care a rămas însărcinată în clasa a VIII-a. A fost o catastrofă; profesorii au condamnat-o în mod deschis și la un moment dat a dispărut pur și simplu de la școală. „Nu s-a pus niciun moment problema ce rol a avut partenerul, ce rol au avut părinții, nimic. Nici nu mi-a trecut prin cap că ar putea să o ajute să termine clasa a VIII-a. Era o rușine, era ca și cum ai avea lepră și nu trebuia să mai vii în contact cu ceilalți copii, ci să fii izolat și să dispari, ceea ce s-a și întâmplat cu ea. Bănuiesc că și-o fi terminat studiile la un moment dat, dar cert e că în clasa a VIII-a nu a mai apărut la școală. A rămas cu mine experiența asta, faptul că a fost atât de mult arătată cu degetul.” Pe lângă asta, mai circulau și tot felul de povești prin cartier, destul de similare. Partenerul nu era niciodată implicat în vreun fel, părinții fetei cereau socoteală părinților băiatului, pentru a-i învinovăți și acolo se termina totul. „Ai mei nu au vorbit mai nimic cu mine despre subiectul ăsta. Îmi aduc aminte că în liceu, în clasa a X-a sau a XI-a, a venit un ONG care făcea educație sexuală. Ne-au strâns pe toți în sala de festivități și au avut o discuție cu noi, în niște hăhăieli și miștouri incredibile. Ne-au dat și o cărticică mică roșie, format de buzunar, în care se vorbea pe scurt despre bolile cu transmitere sexuală și cât de important e prezervativul. Cărticica aia roșie am păstrat-o ca pe Biblie. La 15 ani după episodul cu cărticica roșie am văzut un reportaj în care se vorbea că în România 10% dintre femeile care nasc sunt fete sub 18 ani. Atunci am corelat cele două episoade și am zis băi, nici nu mă mir. În continuare, părinții nu vorbesc și deși toți avem internet și smartphone, iar informațiile sunt la un click distanță, nu le accesăm. De ce nu le accesăm? Am vrut să înțeleg, așa că am început să caut mai multe pe subiect.”
_
„Noi, practic, ne-am cunoscut pe Facebook. Am stat cu un băiat, la un moment dat m-am despărțit de el și am intrat pur și simplu în lista de prieteni să văd cine-i activ. Și el era primul. Și i-am dat mesaj într-un acces de furie, zăpăceală, nu știu, și apoi ne-am întâlnit, ne-am dus la discotecă și de atunci suntem împreună. Astăzi am făcut 3 ani. […] El 30 și eu fac 19, în iunie.” – Iulia
_
Ozana a ieșit prima dată în lume cu ideea proiectului în 2013, la I-Doc, un workshop organizat de festivalul de film Visions du Réel, axat pe dezvoltarea unor forme alternative de a face documentar – web doc, realitate augmentată, VR, orice ar stârni interesul cuiva care poate nu merge atât de des la cinema. Pe atunci se gândea ca povestea va fi concentrată în jurul unei fete dintr-un mediu sărac pe care o cunoscuse recent, dar odată începută documentarea și-a dat seama că nu se poate opri la un singur personaj. Erau prea mulți factori implicați și ar fi vrut să îi arate pe toți.
Articol integral pe www.sub25.ro